19 iulie , 2021

ÎN EXIL

ÎN EXIL

Poezie scrisă de Adamantha Re, apreciată de Mihail Vakulovski la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 4 iulie 2021, la tema o întîmplare cotidiană, trăită în viaţa de zi cu zi (poezia realului cotidian).

G. m-a oprit pe stradă, o bătrână micuţă cu ochi blânzi
m-a rugat să-i verific contul bancar
era întuneric şi nici nu-şi luase cu ea ochelarii.
Era o seară de primăvară, în aer plutea miros de flori,
de pământ şi iarbă umedă, de asfalt după ploaie.
Mă mirase această dovadă de încredere, pensia nu-i intrase
am condus-o până la azil, unde fusese exilată de copii
din propria sa casă, nu mai aveau loc de mine
Fiica ei îşi pierduse apartamentul într-un gest prostesc:
dintr-o datorie neplătită sau o semnătură prost pusă.
G. împărţea camera cu o altă bătrână
care nu respecta curăţenia,
care urmărea emisiuni cu soacre şi asculta
muzică uşoară cu volumul dat tare
toate acestea îi repugnau lui G.
Fusese profesoară şi era singura
cu facultate din azil,
discuţii intelectuale nu avea cu cine să poarte,
mâncarea era proastă, îi era mereu foame.
Mi-a arătat broderiile ei: îngeraşi, flamingo, flori şi altele
pozele cu fraţii, copiii şi nepoţii,
îmi povestea cum îi îngrijise pe toţi
cum dormise într-un pat cu nepotul ei favorit când fusese copil,
cum acelaşi nepot o întrebase despre când o să plece.
Îmi povestea despre morţii ei dragi despre cum le simţise sfârşitul,
despre cum îi apăreau în vise în momente critice.
Punea bani deoparte din pensie şi-i trimitea acasă într-un plic
o mamă n-are cum să nu aibă grijă n-are cum să nu iubească,
îmi spunea, nu venise nimeni la ea de câteva luni.
Desigur înţelegea erau cu toţii ocupaţi, desigur nepoţii se consumau cu şcoala,
ieşeam de la ea mereu lăcrimând, amintindu-mi de propriile mele bunici.
La sute de km de casă eu, în acelaşi oraş cu familia G., eram ambele singure
şi eu împărţeam camera cu alte trei, şi mie îmi displăcea căminul
eu aveam tinereţea; ei îi rămâneau puţine.
Ea îşi apleca urechea încercând s-audă sau să prindă
ecourile paşilor, culorilor deşirate.

Ultima oară când am văzut-o era mai veselă
avea la ea un pachet de ţigări deşi nu fuma
erau pentru un domn de la parter, îi dădea câte-o ţigară, două;
un bătrânel simpatic care venea în fiecare zi
pe la ea să vadă cum se simte
mai cu seamă de când cu atacul cerebral.
În ziua aceea aveau întâlnire în grădină
era-nceput de vară, magnoliile înfloriseră,
G. era îmbujorată ca o puştoaică
l-a îmbrăţişat şi i-a întins o ţigară. Păstra pachetul
într-un buzunar din rochia albastră înflorată, una dintre puţinele
pe care le luase când plecase-n acea noapte de acasă.

#adamantha re

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *