Poem scris de Ioana Dragoș, la Atelierul Mornin’ Poets #99, cu Paula Erizanu, din 10 noiembrie 2024 la tema poemului scris din perspectiva unui personaj din literatură sau inventat.
Stela se culcă pe urechea ne-pierce-ată
cu plusul sub cap și un podcast la volum maxim
de sub perete un televizor reprimă audiența
o dezbatere între ego și id pe care nimeni
n-o mai ascultă. un sforăit animalic
de la vecin se aude fiecare strop ce picură-n toaletă
ce să faci, era singura cameră available
pe panoul “nu nu avem camere libere”
de la ieșirea de pe autostrada
a împodobit temporar camera
cu postere din anii 50’
găsite la târgul de vechituri și o cuvertură roză
sub care își bagă degetele de la picioare
viespile se zvârcolesc peste orice farfurie
un ultim instinct înainte de noaptea friguroasă
“oh Bojack, there is no other side
this is it”
ce fucking deprimant, înapoi la
dramele coreene
televizorul țipă în continuare
“de câtă vreme ești aici?”
“câteva zile, give or take”
ok, mai degrabă câteva săptămâni
dar nu poate recunoaște asta în fața
fetei de la checkout
cu părul roz și urme de coșuri pe pomeți
“mai doriți altceva?”
Stela se uită la banda rulantă pe care alunecă
trei pungi de cipsuri și pizza congelată
“plătesc cu cardul”
dacă ar lua-o la fugă, ar ajunge în cinci minute înapoi la motel
sub plapuma roasă de molii sau ce altceva o mănâncă
din interior
plapuma pe care s-a dormit futut plâns murit
și acum Stela în chiloți cu picioare nerase
și semnul do not disturb pe ușă
SPUNE-I ODATĂ CĂ O IUBEȘTI
o mașină parchează fix în față
și lasă motorul aprins. voci râsete
trolere zguduie pământul
“cât mai stai acolo?”
“nu știu, o săptămână, două? I’m in the flow”
în timp ce trage de pielița de la degetul mare
a plecat între timp familia de vizavi
majoritatea stau doar o noapte
“ar trebui să-mi fac griji?”
(nu, nu, în afară că îmi vine să mănânc
NON STOP)
de câteva zile încoace se strecoară dis-de-dimineață
și duce singură gunoiul
la tomberon din aleea din spate
nu poate da fața cu Helen când vine să curețe
și vede mormanul de pungi de cipsuri goale
e un singur salon de tatuaje în Arcadia
cu un clopoțel ce anunță intrarea
fastidioasă
Stela
pe perete flash-uri trase la imprimantă
din manualul de marinar
coșmarul oricărei mame
“ai ales ceva?”
figurină din porțelan
“mă gândeam” încurcare, inspirație
“la o molie”
“avem fluturi, îngeri.. ”
dispare în camera din dos și reapare cu o mână de
hârtii. oare care arată mai aproape de cea
pe care o urmărește cu degetul din placă în placă
imagini blurate
“a-asta” “unde?” “pe bicep”
Stela se culcă pe pielea proaspăt tatuată
în două zile dă folia jos, amestecul de negru și sânge
mângâie crema cu degetul
își vopsește unghiile și se uită pe net
la modele de lubrifiante
sperăm c-ai avut o ședere plăcută
sperăm c-ai rezolvat problema
umezeala dintre picioare
după un duș fierbinte
de treizeci de minute
rămâi
aici nu există singurătate
trec aceleași țevi prin corpul
casei
nu locuiesc în Arcadia, sunt în trecere
oh honey
nimeni nu mai pleacă de aici
