Poem scris de Alma Parasca, la Atelierul Mornin’ Poets #116, cu Carmen Florea, din 05 octombrie 2025, la tema identității personale și a ludicului în poezie.
iartă-mă, pot să te întreb ceva?
ai observat că nu facem copii pentru natura fundamentală?
eu fac copii ca să trăiască la fel ca mine –
scriși în versuri pe internet.
din acest loc geometric care este până la cer,
femeia comestibilă își întinde aripile.
se aruncă.
nu mai mânca după cină.
îmi mai este foame ca înainte.
îmi este sete. îmi simt picioarele ușoare.
aripa mea scurtă mă duce
doar la delfinariu. acolo plâng.
tribunele colcăie de copii urlânzi,
de gheare încleștate și entuziasm.
femeia comestibilă își întinde branhiile.
se aruncă.
în dans cu delfinul,
e aclamată. eu plâng.
eu plâng pentru că sunt
altcineva decât femeia comestibilă.
ne scoatem noi cumva! bunul meu prieten,
vinovat și victimă,
ți-am mai spus: am venit să-i omor pe ăștia.
ești 100% eligibil.
