14 noiembrie , 2012

LANSARE NR 8 REV DE POV

Ne vedem luni, 19 noiembrie, de la 19:00, în Mojo (Gabroveni nr 14)!

Just to tease you, punem aici începutul povestirii scrise de noul nostru colaborator, Constantin Georgian, în secțiunea „Vocabular alternativ”, în care publicăm texte presărate de cuvinte inventate.

Dimineți cu gust de picică

După cum îți spuneam, mă trezesc dimineața cu un nuduc comenindu-mi pe la geam. Cu ajunci pe la ochi, din instinct, caut prin cameră vevericiul, cred că i-am dat drumul prin casă aseară și mi-e să nu fi adormit peste el. Nicio șansă să-l găsesc, dacă s-o fi ascuns printre compoaie. Inspir adânc și mă ridic din pat.

Melanie e deja trează, o aud cum dovestește în camera alăturată, zăngănind la dinele și tinungi. Cred că de asta m-am și trezit așa de armonal.

De cum intru în bucătărie, mă lovește un miros puternic de grofil. Nu-i a bună, îmi zic.

Și o văd pe Melania mea în mijlocul camerei, cu un cempeț în mână, plină de schimpușe, holbându-se la mine cu ochi de siluenă nevinovată.

[…]

Continuarea e sigur-sigur în nr 8, veniți luni și o găsiți acolo!

De spus mai e și că musiu Constantin Nimigean, colegul nostru de asociație, se mândrește acum cu primul număr tipărit al revistei lui, Love Issue. O veți putea cumpăra și pe dumneaei la evenimentul nostru.

Pentru ultimele noutăți, urmăriți evenimentul pe Facebook.

UPDATE: De la 21:00, avem concert Sophisticated Lemons! Mulțumiiim, domnilor lămâi!

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *