13 aprilie , 2016

LOCURI CARE NE INSPIRĂ – LOKAL

LOCURI CARE NE INSPIRĂ – LOKAL

La Lokal, str. Eminescu nr. 57A am ținut atelierul de science-fiction și fantasy cu Michael Haulică și Dănuț Ungureanu. La întrebări ne-a răspuns Dan.

/evenimente/ Lokal s-a identificat în doi ani de activitate cu o platformă de agrement cu recunoaștere în viața culturală a Bucureștiului și o profundă implicare socială. Astfel, în această perioadă, Lokal a fost gazda și organizatorul a numeroase evenimente, de diverse tipuri: producții cinematografice și videclipuri, festivaluri de film, teatru labirint, concerte de jazz și muzică acustică, expoziții de fotografie și grafică, alteliere de creație, seri de poezie, workshop-uri cu diverse exponate artistice. La multe din aceste evenimente a existat o componentă socială, Lokal participând de fiecare dată la câte o cauză umanitară, sau la sprijinirea unor artiști.

lokal

/povestea/ La originea Lokalului stau trei prieteni din copilărie care și-au concentrat o parte din preocupările lor artistice către restaurarea acestui spațiu. De la bun început, proiectul a păstrat amprenta locului și a valorificat simbolurile regăsite peste care a suprapus povestea celor implicați.

E ceva special în acest loc, se simte energia bună de prima dată când îi treci pragul porții. În plus, vegetația curții a fost păstrată și întreținută – trandafirii sălbatici, nucul, pinul argintiu, cireșul sălbatic, sau, mai bine zis, sălbăticit, mărul și, mai presus de toate, corcodușul roșu, care este și simbolul sloganului rostit la un pahar de vin, la o masă, sub el: „Loc de visare și experimentare”. Acesta este și punctul de plecare pentru majoritatea celor care vin – un loc în care să se detașeze, ori să aprofundeze, ori să continue, ori să reamintească o poveste plăcută, sau marcantă.

lokal

/interior & invitație/ Interiorul este plin de simbolurile anilor 60-80 peste care s-au scris (prin obiecte) și poveștile fondatorilor, dar și ale unor vizitatori. Pianina din fața barului este un alt simbol al Lokalului, iar încăperea cu vinyluri, cărți și fotografii este translatarea camerei copilăriei unuia din inițiatorii proiectului, pentru care Lokal asta a și vrut să însemne – un loc în care să cânte cât vrea și când vrea.

Urmăriți concertul de electrojazz al lui Tibacu de pe terasă, care va avea loc în această primăvară!

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *