12 septembrie , 2013

ATELIER DE COMUNICARE „NESTworking” 2

[Pagina atelierului de comunicare s-a mutat pe Club Revdepov.]

Prima ediție tocmai s-a încheiat, revenim cu o nouă ocazie să vă îmbunătățiți abilitățile de comunicare.

Feedbackul cursanților a sunat cam așa:

  • Am mai multă încredere în mine şi sunt mai puţin judgmental. A fost o experienţă FOARTE FOARTE plăcută.
  • Un atelier valoros, cu concepte aplicate, multă practică, multă descoperire de sine și lucru cu sine. Pare ușor, dar nu e:) Recomand acest atelier tuturor celor care vor să se (re)descopere, să înțeleagă și alte perspective ale comunicării, să interacționeze cu oameni frumoși. Mulțumesc, Magda! (Camelia Dumitru)
  • Atelierul m-a făcut să conștientizez anumite patternuri în comunicare (a mea și a altora) și mi-a dat dorința să schimb ceva, să nu las lucrurile pradă obișnuinței. M-a făcut mai atentă la cei din jur. Mi-a adus aminte cât de important este nonverbalul și mi-a revelat niște lucruri despre mine (de exemplu, că transmit prea multe prin nonverbal). Magda este o minunată, e o bucurie să o vezi comunicând, și te face să-ți dorești să fii și tu așa. (Miruna)
  • Mi-am dat seama că părinţii mei m-au învăţat să fiu mai mult copil, decât om. Şi e bine să fii şi om din când în când.
    Şi nu mai pot de dragul Magdei când văd cum poate să ne înSeteze de la o întâlnire la alta să fim mai atenţi – deci mai deştepţi, mai buni, mai noi (şi adjectiv, şi pronume personal).

NESTworking este o activitate de tip antrenament în stăpânirea comunicării, concentrată pe importanţa lucrului cu tine însuţi, într-un mediu care are încredere în tine, te stimează şi, da, te iubeşte necondiţionat. În cadrul acestui tip de atelier, activitatea propriu-zisă va semăna foarte mult cu antrenamentul din sport şi aproape deloc cu cea de training, din sălile de curs. Fiecare participant va beneficia de sprijinul antrenorului pentru lucrul asupra acelui aspect pe care vrea să îl îmbunătăţească în felul în care comunică.

NESTworking este structurat pe modelul clasic al coaching-ului: GROW (goal, reality, options, wrap-up). Va fi evaluata competenţa în comunicare, fiecare va explora căi de îmbunătăţire a căror realizabilitate va fi verificată, şi fiecare va alege ce şi cât vrea să îmbunătăţească şi îşi va asuma un plan de acţiune. Antrenorul va fi cel care, ca şi în sport, va urmări „cum” se produce progresul, va fi atent, va oferi feedback, va încuraja şi va pune întrebări care să ajute persoana respectivă să găsească cea mai bună cale pentru a obţine ce şi-a propus, în modul cum comunică.

Pentru cine facem atelierul

Pentru cine este conştient că vrea să comunice mai bine şi alege să facă ceva pentru asta, fie în relaţia cu el însuşi, fie cu prietenii, cu părinţii, cu colegii. Sau cu mediul organizaţional în care munceşte, pentru că simte – sau crede – că isprava neînsoţită de o comunicare pe măsură rămâne fără consecinţe.

NESTworking este o facilitate de a beneficia de un serviciu scump – coaching-ul – într-o formă accesibilă financiar, dar fără rabat calitativ. Dimensiunea mică a grupului de participanţi garantează interacţiunea optimă şi potenţează totodată efectul antrenării. Faptul că oamenii care vin au vârste şi experienţe de viaţă diferite este el însuşi ocazie de învăţare – şi dezvăţare! – , şi are un efect de cuib: un mediu prietenos în care creşti.

Ce cuprinde atelierul

La NESTworking poţi (!):

–          să observi scenariul conform căruia acţionezi

–          să conştientizezi faptul că îl poţi schimba

–          să ai încredere în tine să îţi asumi responsabilitatea schimbării

–          să fii creativ pentru a alege cel mai bine.

Vor fi spuse toate vorbele specifice comunicării (verbale, nonverbale, scrise) – ascultare, asertivitate, negociere, conflict, proactivitate, empatie, întrebări – dar mai ales vor fi practicate. Fiecare participant va avea o fişa de lucru personală.

Înscriere

Scrie-ne până pe 30 septembrie pentru ce (!) vrei să participi la acest atelier la simina[at]revistadepovestiri.ro.

Fiind un mediu de lucru de tip antrenament, formularea obiectivului şi a motivaţiei de a-l atinge este esenţială.

NEST working este un atelier cu număr limitat de participanţi. La ediția trecută am căutat 12, acum căutăm chiar 9. În funcţie de numărul de înscrieri, se va putea forma încă o grupă de 9, cu acelaşi program de desfăşurare, dar marţea şi joia.

Cuibul va fi populat după modelul „primul curios serios, primul primit frumos”.

Participarea la atelier are un preţ! 400 de lei, plata se va face în prima zi a modulului și nu se restituie parțial pentru întâlnirile pierdute de participant. Abonații rev de pov au reducere 10%.

Pentru orice întrebare, sunați la 0732009198 și vă răspunde organizatorul atelierului, Simina Diaconu, editor rev de pov.

Desfăşurare

Lunea şi miercurea, de la 19:00 la 20:30++, timp de 4 săptămâni, între 7 și 31 octombrie, aproape de Piața Victoriei. De asemenea, fiecare participant va avea o temă săptămânală de exersare a atenţiei – da, doar atenţia! – ca practică a comunicării şi a responsabilităţii faţă de sine şi de viaţa. O întâlnire de tip follow-up va avea loc 10 zile după finalul atelierului.

NESTworking este structurat în două module:

  • primul modul va fi centrat pe comunicarea nonverbală cu alţii şi cu sine, în contextul celebrei observaţii „Când mere, gândeşti că scrie”.
  • al doilea modul va fi centrat pe comunicarea verbală, în contextul frecventei aşteptări „Dacă-ţi zic, gândesc că meri.”

Pentru ce să participi

„Ca să crească masiv valoarea viitorului lor, fiecare are de făcut un lucru, un singur lucru: să-şi îmbunătăţească abilităţile de comunicare.” Warren Buffett

Participând, conştientizezi responsabilitatea şi exersezi mobilitatea în configurarea viitorului tău. Ca să ai ce culege, primul cel mai bun moment să plantezi un pom a fost acum câţiva ani – al doilea cel mai bun moment e acum, zice un proverb chinezesc.

Vei comunica mult mai bine cu tine şi cu ceilalţi – măsurabil mai bine.

Magda Bunea, coordonatoarea atelierului

Magda a absolvit la Coaching Institute cursul Fundamentele coachingului (2007) şi Excelenţă in Training (2005/6) (NLP, analiză tranzacţională, dezvoltare personală, comunicare experienţială, train the traineres, coaching). Experienţa de peste 15 ani în funcţii de conducere în marketing, PR şi vânzări constituie un atu important în calitatea şi eficacitatea programelor pe care le coordonează. Magda urmează și oferă sesiuni de Supervizare în coaching și livrează coaching individual și de echipă – a colaborat cu mai multe firme furnizoare de cursuri, asumându-şi design-ul şi livrarea programelor de comunicare şi coaching pentru clienţi de prestigiu: BCR, BRD, Banca Românească, Unicredit, firme de pe piaţa de capital (BT Securities, Interbroker) prin intermediul Asociaţiei Brokerilor, WienerEnergie, Danone, Medicover. De asemenea, a colaborat cu Institutul Naţional de Administraţie pentru care a realizat şi susţinut cursuri personalizate de comunicare intra şi inter organizaţională şi managementul imaginii pentru Camera Deputaţilor, Consiliul Concurenţei, Curtea de Conturi.

Magda Bunea are un blog pe care scrie despre  coaching şi comunicare, şi a realizat împreună cu Business-edu prima revistă românească dedicată coaching-ului, „Coaching Network”.  A tradus două lucrări fundamentale pentru coaching în general – „Jocul interior şi stresul”, de Timothy Gallwey, şi pentru coaching-ul de business –  „Coaching în organizaţii. Ghid complet”, de Suzanne Skiffington şi Zeus Perry şi este un guest speaker apreciat la conferinţele de profil.

Alți oameni despre Magda.

Comentarii facebook:

1 comment

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *