Poem scris de Ioana Dragoș la Atelierul Mornin’ Poets #116, cu Carmen Florea, din 05 octombrie 2025, la tema identității personale și a ludicului în poezie.
merg
peste castroane murdare păduri parcuri frunze deranjate
pavaje cu pietre – echilibristică
peste cartiere suburbii și uși fără nume
ferme cu vaci și capre
peste coada pisicii
departe de avertizări de furtună și corpuri dezmembrate
de păpuși Barbie
n-am făcut bășici și pentru asta trebuie să-i cânt
zeului care mi-a întins pielea peste oase
dureri specifice în 3 coaste și încheieturi. merg
mai departe
la kilometru 10 trecuse deja de miezul zilei
ne-am oprit să facem prima poză
am părul creț, zâmbesc
Red Bull fâsâie la 30 de grade
K. povestește despre stafii si moarte
câteva pisici mângâiate mai în față
câteva confesiuni prost exprimate mai în față
câteva râsete și lacrimi te iubesc la final – de ce
apare dragostea din cele mai ranchiunoase tufișuri?
mergem prin pădurile pătrunse de orașe
greșim drumul, întors
luat totul de la capăt
nu mai termini de spus povești
se sparge supapa
transpir berea din pauza de masă
uite încă un câine cu nas roșu
câtă lume a făcut turul ăsta?
nu știu mami, eram doar noi două
kilometru 40
de vreo oră durerea coboară din fund
în coapse, cuadricep, pe lateral
până-n degetul mare
și-napoi, de la zero
la supermarket mă întind pe jos
cu sticla de proseco pe frunte
de unde răsare dragostea?
din cele mai stufoase plante
și cântecele de pe terasă
și berea de la Atomium
și pisatul prin tufișuri
și plânsul de pe scări sub biserică
kilomentru 63
te las în față la Mc
cu big mac și sticla de prosecco în mână
și Uber-ul in 10 minute
și steagul Poloniei cu susunjos
și timpul ăsta care se tot rostogolește
uneori vine peste mine un val de fericire
de nu știu ce mă-nțeapă cu atâtea ace
