Poezie scrisă de Erna Matzepa, apreciată de Adela Greceanu la atelierul Mornin’ Poets, pe 05 decembrie 2021, la tema poemului narativ despre o călătorie.
*
dacă ai alege un titlu pentru poemele tale
toate s-ar numi la fel
o pagină din jurnalul unui dezaxat
de când ești mic îți spuneau că provii dintr-o familie de psihopați
te trânteau la pământ îți dădeau șuturi în burtă și te loveau
între picioare
a început să îți placă durerea
nu te mai lovește nimeni
ai început să te mutilezi singur
*
trăiești de cealaltă parte a frontului comun care vă desparte
războiul din iraq
mineriadele
revoluția
familia divorțată care l-a părăsit
sarcina pierdută de prietena lui în plină stradă
pumnii luați în spate care l-au pus la pământ
bocancii strivindu-l în continuare
omul de la etaj filmând totul liniștit
*
exiști
alături de cel care și-a lăsat ultimul articol la redacție
înainte de a fi bătut la colțul străzii
cineva care apoi și-a interzis libertatea artistică și a tolerat
doar știința ca formă de exprimare
cineva care poartă cătușele propriei claustrări
aceeași persoană care te-a atins între picioare
ți-a întors sexul pe dos te-a sărutat pe gură te-a dezbrăcat
ți-a privit testiculele printre coate a mirosit cu satisfacție
urmele de sânge și vânătăile rămase pe corpul tău rigid
cineva care și-a răzbunat sechelele unei vieți distruse
pe familia dezmembrată
ești carne de tun
o simplă carne de tun
în fața ochilor lui
*
tot ce ai lăsat în urmă a fost
o urmă de sânge
propria adorație a devenit un subiect interzis
dezinteresat
ești mutantul propriilor ambiții și fiul ignoranței materne
placajul dorinței de recunoaștere în parametrii propriei demontări
pătrunzi piramidele de capete ale civililor decapitați după invazia americană
mirosul de amoniac pe care îl emani le acoperă
parfumul tău amintește de vopseaua ieftină a unei prostituate
ai retrăit dramele tatălui tău
succesiunea de tije violet care străpung mântuirea
electrozii îți transmit de la o zi la alta
neregularitatea durerii
*
îți tragi mănușile de latex până la capăt
îți sprijini capul de pieptul lui
construiești în minte un portret din felii de carne
își amintește de festinul dintr-o bază americană
garnizoana din care a plecat cu o lună înainte de bombardament
și-a continuat viața ca un om retras
trăind sentimentul de inutilitate
artefactat de plăcerea macabră
*
reconstituiți corpurile voastre din atingeri
aerul rămâne imobil
în liniștea atonă
cu o mână îți îndepărtează picioarele
iar cu cealaltă intră cu gesturi hotărâte
în spațiul dintre mușchii fesieri
îți trasezi linii pe suprafața pielii cu vârful compasului
ți-o mângâi o simți fierbinte e moale e a ta
o strângi până intră înapoi în pumn
iluziile se adună și se sparg laolaltă cu suferința
oamenilor care au murit
în ropote de aplauze
*
de patru ori l-ai îmbrățișat ca un fiu de patru ori
l-ai iubit
ai încercat să te ridici la nivelul
așteptărilor lui ai încercat să fii mai bun ai devenit
singurul care l-a acceptat
acum te privește în gol ca și cum nu ai fi
îl înțelegi
vorbești singur lângă corpul întins pe servantă
pe care îl îmbrățișezi de câteva zile
tatăl tău
