26 februarie , 2020

SCULAȚI VOI OROPSIȚI AI SORȚII

SCULAȚI VOI OROPSIȚI AI SORȚII

Povestire scrisă de Alina Cobzac, aleasă de Doina Ruști la Creative Writing Sundaysla tema „o povestire în registru fantastic”, pe 2 februarie 2020.

La intrarea soților în cameră, cei așezați la prezidiu lăsară paharele din mână, apoi își îndreptară atenția către bărbatul așezat în fruntea mesei. Acesta își trecu degetele de mai multe ori peste vârfurile mustății și înclină capul.

— Cine sunt, îi știi?

— Îi știu, tovarășe Stalin, cum să nu-i știu. Nikita Hrușciov se grăbi să-i răspundă bărbatului cu mustață care își ținea în mână obrazul ce se zbătea, antrenând întreaga față într-o mișcare continuă. Tremurul mușchilor făcea ca palma să se miște, iar vibrațiile să coboare spre cot. Pleoapa căzută îi acoperea în întregime ochiul drept. Stalin se folosea de arătător ca să își ridice pleoapa, arătând, oricui ar fi fost interesat, o pupilă albă și mare, cât oul de porumbel. Sunt soții Ceaușescu din Republica Socialistă România, continuă Hrusciov în timp ce își potrivea ochelarii pe nas.

Cum în camera de triere nu primiseră nicio indicație sau măcar un ghid informativ pentru nou-veniți, cei doi soți stăteau în cantul ușii, fără să depășească marginea benzii pictate în roșu. Așteptau. Nicolae își scoase căciula neagră de astrahan și o potrivi subraț. Își șterse palmele umede de pantaloni și apoi numără găurile. Trecu repede peste cea de la tâmplă, pe cea din obraz o atinse de câteva ori, pipăind cu arătătorul marginile neregulate și coborî spre gât. Gaura de sub ureche îl ustura. Înfipse degetul în ea și începu să râcâie cu unghia, căutând în carne fire de praf. Când termină de scărpinat, aduse arătătorul în dreptul ochilor și îl studie atent întorcându-l pe o parte și alta. Apoi, se șterse pe pantaloni așa cum făcuse mai devreme cu palmele. Lângă el, Elena stătea într-un picior, iar pe celălalt îl balansa deasupra benzii. Îl mișca dintr-o parte în alta, cât îi permitea echilibrul precar al unui pantof cu toc, și se uita pe sus cu buzele strâns unite, așa cum probabil făcea în copilărie când scruta cerul după avioane. Cum nu părea să se întâmple nimic, femeia întinse piciorul dincolo de linie, dar atunci simți brațul lui Nicolae care o apucă de haină și o trage înapoi.

— Și de ce ni i-au adus nouă? Continuă Stalin după o pauză în care îi cercetă pe cei doi. Nu văd că e plin aici? Să-i fi trimis lui Hitler. Au o cameră la fel ca a noastră, dar aproape goală.

— Nu se poate, tovarășe Stalin, sunt comuniști, nu au cum să-i trimită fasciștilor.

— Dar ei nu văd că stăm înghesuiți ca puricii pe câine? Să-i dea lui Hitler și lui Mussolini, că ei organizează concursuri cu ștafetă, atâta loc au în cameră, iar noi stăm aici și ne mirosim picioarele unul altuia.

— Aveți dreptate, tovarășe.

În aer stăruia un miros înțepător de cremene. O pâclă deasă cădea în valuri din tavan, de parcă cel puțin o duzină de oameni n-aveau altceva de făcut decât să stătea pe vine și să pocnească pietrele între ele. Dar nimeni nu părea deranjat nici de ceața deasă, nici de miros. Poate doar Hrusciov. Când mirosul devenea de nesuportat, nasul i se mișca, se retrăgea spre bază cât un nasture de cămașă, cu nările ca două găuri prin care nici acul n-ar fi trecut. Și stătea mic și chircit, până ce o salvă de strănuturi pornea din el, de-ai fi jurat că e artileria lui Paulus. Pentru un timp, nasul lui Hrusciov își reluă forma inițială, puțin borcănat, înroșit la vârf și cu nările ca două foale ce se umflau ritmic.

— Ăsta-i trai? continuă Stalin, ignorând zgomotele vecinului de masă, dar vorbind mai tare ca să le acopere. Sau măcar să ne repartizeze o cameră mai încăpătoare. Atâta lipsă de judecată și de organizare rar mi-a fost dat să văd. Cine a avut curajul să intre în bârlogul lupului și să-l distrugă cu tot cu animal? Noi!

Ultimul cuvânt fu însoțit de un zgomot puternic. Iosiv Vissarionovici lovi cu pumnul în masă răsturnând sticla cu votcă. Lichidul se prelinse pe mușamaua roșie și de acolo în poala lui Brejnev. Niciun fir din sprâncenele lui negre și bogate nu se mișcă. Doar își aplecă privirea și se uită la picăturile care, una câte una, se alăturau celorlalte dinaintea lor, lățind pata de umezeală. Când ultimul strop de tărie alunecă pe faldurile feței de masă și căzu alături de ceilalți, Brejnev scoase din buzunar o batistă și începu să își tamponeze părțile intime. Erau niște tipi duri, ăștia din jurul mesei. Îmbrăcați în haine de culoare închisă, cu toți nasturii încheiați la sacou, cu fețe tari și imobile ca fundul unei găleți, păreau a fi încleiați în scaune. De altfel, singura care se mișca liberă și neîngrădită, prin toată camera aceea lipsită de colțuri și fără fund, era Timy. O American Shorthair ce își purta mândră dungile tigrate, ținându-și tot timpul coada în sus și fluturându-i vârful prin aer. Călca abia atingând pardoseala.

În stânga lui Stalin stătea drept, cu mâinile adunate în poală – ca o babushka când nu știe ce să facă cu ele – palid și îngândurat, cu barbișonul aranjat și pomădat, Vladimir Lenin. Spre el se aplecă Stalin și, cu un semn din cap către Ceaușescu, întrebă:

— Ce fredonează acolo? Că dă din buze încontinuu.

Nu se poate ști dacă Lenin a ales să îl ignore sau pur și simplu n-a auzit întrebarea. Niciun mușchi al feței n-a tresărit, nimic nu l-a trădat. Privirea i-a rămas la fel de fixă, pironită peste capetele celor așezați la masa germanilor, dincolo de mesele ungurilor, polonezilor, cehilor, fără să ajungă la bulgari și români, rătăciți în perdeaua groasă de fum. Dar Hrusciov era pregătit și Stalin și-a aplecat capul în partea opusă.

— E Internaționala, tovarășe Stalin, răspunse fără ezitare Hrusciov și apoi continuă după ce își drese vocea: Sculați voi oropsiți ai vieții

Voi osândiți la foame sus…

— Tu bați până acolo? Sau știi să citești pe buze? îl întrerupse Stalin cu toată fața antrenată într-un tremur nervos. Cum auzi tu Internaționala, când la mine nu ajunge decât un hârâit.

— Aveți dreptate, tovarășe, nici eu nu aud nimic. Am zis și eu așa. Mi se părea că sună a Internațională, dar acum sunt sigur că mă înșel. Tovarășu’ Ceaușescu mormăie și el, doar mai țineți minte cum m-am bâlbâit eu la început când m-au adus aici. Mormăiala lui Ceaușescu o fi ca bâlbâiala mea, un mod de a te obișnui cu noul statut. E greu să fii mort, iar tovarășu’ a trecut repede granița, fără să se fi pregătit înainte. Zdrang-bang, acum ești în fruntea Partidului, acu’ te trezești cu plumbul în tine, de nici nu știi când s-au petrecut toate. N-a fost ca la boală când zaci și fără să vrei îți zboară gândul la moarte, că doar n-ai altceva mai bun de făcut. Cum mă gândesc că a fost și la dumneata, tovarășe, de ai stat atâtea zile, sărăcuțul de tine, zbătându-te să trăiești. De-ai fi știut dumneata atunci ce știi acum, nu l-ai fi mângâiat cu parul pe câinele ăla de Beria?

Stalin își desprinse mâna de la falcă și îi făcu semn să tacă. Hrusciov renunță să-și mai șteargă ochii cu dosul palmei, își așeză ochelarii înapoi pe nas și făcu întocmai.

Sub mâna lui Lenin, Timy torcea încetișor. Stătea lungită pe burtă, cu capul sprijinit pe antebrațul bărbatului și lăbuțele atârnându-i în gol. Degete moi îi scărpinau blana din dreptul capului și coborau ușor spre coadă. Timy dormita leneșă așteptând ca ultimul fir din coadă să fie dezmierdat și apoi degetele să o ia de la capăt cu gâtul, cu boticul. „Pauker” îi bubui deodată în urechi. Mușchii animalului se transformară în niște corzi elastice și întregul corp se arcui ca sub un șoc electric. Pisica fugi din brațele lui Lenin alergând în zigzag printre mese și încâlcire de picioare.

— Tovarășa Ana Pauker, fă-te încoa’, repetă Stalin.

Un murmur de voci se porni și numele de Pauker se dezlipi șoptit ca un timbru cu adeziv uscat, de pe buze groase, subțiri, cărnoase, roșii, pământii. Un adevărat telefon fără fir. Cuvântul se generaliză și deveni un zumzet, o melodie cu un singur vers ce se opri brusc în dreptul mesei de o persoană. Bărbatul de aici, cu fruntea bombată și dezgolită până aproape de ceafă, își ținea ochii oblici închiși. Sprijinit pe speteaza scaunului, cu stânga vârâtă în despicătura hainei, rânjea, dezvelind niște dinți de culoarea broaștei de copac. Cu mâna liberă, învârtea un pahar pe jumătate plin cu rachiu de sorg. La intervale scurte de timp lua câte o înghițitură, mai mult să-și umezească buzele și să-și facă de lucru cu paharul. Masa rotundă, dintre cele țărănești cu trei picioare, era mult mai scundă decât celelalte și singura de o persoană din încăpere. După o pauză scurtă, în care zumzăiala îl ocoli pe Mao, aceasta se reluă până găsi ce căuta.

— Aici, tovarășe Stalin!

O voce guturală, de fumător a două pachete de țigări pe zi, se alătură unui corp viguros, cu pulpe pietroase ce se mișcau mecanic în dosul fustei din postav. Pantofii cu tocuri joase, pătrățoase, ciocăniră ritmic până la ușă. Femeia înainta prin aburul gros, ocolind mesele înghesuite, vânând spațiile libere așa cum doar o vulpe știe să își urmărească prada, trecând pe lângă tovarăși fără să-i atingă și să-i deranjeze. Tropăitul pantofilor pe pardoseala de piatră încetă în dreptul primei tovarășe a Republicii Socialiste Romania. Ana Pauker o apucă de haină în dreptul umerilor și o aplecă spre ea până buzele se lipiră de obrajii scorojiți ai Elenei într-un sărut zgomotos.

— Bine ai venit, tovarășă mult iubită! îi spuse Elenei după ce îi arânjă în coc o șuviță de păr.

Femeia ignoră firicelul de sânge uscat ce cobora de pe tâmpla lui Nicolae până spre perciuni, pupându-l pe acesta așa cum făcuse și cu soția.

—Tovarăși, vă așteptam, spuse femeia făcând un pas în spate, ca în fața unei picturi celebre ce poate fi înțeleasă doar în ansamblul ei. Avem două locuri pregătite la masa noastră pentru dumneavoastră, iar tovarășul Dej v-a turnat deja țuica în pahare ca să vă iasă frigul din oase. Trăiască Republica Socialistă România. Trăiască Partidul Comunist.

#alina cobzac

Comentarii facebook:

1 comment
  • Aurelia Popescu spune:

    Multumesc Alina, De la tine am invatat ca subiecte morbide desre moarte, viata de dincolo, cimitire pot fi pline de umor si haz.

Lasă un răspuns la Aurelia Popescu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *