30 august , 2021

SIMONA ANTONESCU – INTERVIU

SIMONA ANTONESCU – INTERVIU

Interviu realizat de Simina Diaconu, în august 2021, în pregătirea atelierului de roman pe care Simona Antonescu îl va ține în toamnă.

 

Ai scris primul roman la 44 de ani. Și între timp ai mai scris… multe! Cum crezi că se leagă succesul literar de vârstă?

Am debutat târziu, într-adevăr. Dar după ce mi-am făcut curaj cu primul roman am scris, în medie, câte unul în fiecare an. Vârsta are rolul ei în toate proiectele solicitante la care te hotărăști să te înhami, pentru că aduce cu ea câteva însușiri care se câștigă în timp: răbdarea, încrederea în tine însuți, o maturitate care vine numai din experiența de viață și o empatie care se dezvoltă numai traversând, la rândul tău, greutăți și eșecuri. Atunci când ești foarte tânăr nu cred că numeri prea multe eșecuri adevărate.

Totuși, tinerețea are atuurile ei și recomand ca ele să fie folosite. Mă refer în primul rând la curaj și la sentimentul acela că nimic nu ți se poate împotrivi, pe care le avem în anii noștri tineri și care, să recunoaștem, se mai estompează odată cu trecerea anilor.

Așadar legătura dintre succesul literar și vârstă este complicată.

De ce crezi că ai ales să scrii romane istorice, care sunt calitățile care îl ajută pe un astfel de prozator?

Ceea ce mă ajută pe mine atunci când scriu despre subiecte istorice sunt spiritul de detectiv, îmi place să scotocesc și să descopăr legături cauză-efect în locuri ascunse, un fel de bucurie de arheolog care găsește în sfârșit dovada că Atlantida a existat, și o mare atracție pentru mister. Este suficient să văd scris prin cronici vechi sau studii actuale fraze de genul „nu se știe din ce motiv” sau „nu i s-a păstrat numele”, pentru ca acel subiect să mă obsedeze. Îmi imaginez imediat motivul pierdut sau numele care nu s-a păstrat.

Care a fost proiectul literar cel mai greu de până acum și cum ai depășit blocajele?

În continuare proiectul cel mai greu rămâne Hanul lui Manuc, romanul care m-a secat de puteri. Despre blocajul scrisului îmi propun să vorbesc și la atelierul de roman care va începe din 18 septembrie, pentru că este un lucru care ne sperie pe toți. Nu spun că am soluții. Spun doar că orice spaimă se îndepărtează atunci când vorbești despre ea și mai ales atunci când ai alături oameni care înțeleg despre ce vorbești.

Ceea ce funcționează la mine, concret: cititul. Dacă citesc câteva pagini dintr-o carte, atunci se întâmplă două lucruri: ori cartea este foarte bună și atunci îmi deschide acea parte din creier și inimă responsabile cu creativitatea, ori cartea nu este bună și atunci îmi stârnește impulsul de a rescrie scenele care nu-mi plac, creierul care sesizează greșelile oferă imediat soluții.

O altă metodă pe care am verificat-o și o voi folosi mereu sunt plimbările pe afară. Sunt atât de eficiente încât întotdeauna iau cu mine un carnețel și de fiecare dată mă întorc în casă cu câteva pagini scrise, cu idei sau chiar fraze care ajung direct în viitorea carte. Aș mai avea câteva, dar le voi păstra pentru orele de atelier.

Atelierul de roman de la Club Revdepov va fi centrat pe romanul istoric?

Atelierul de la Club Revdepov va fi centrat pe roman, în general. Cred că ceea ce dă valoare unui roman nu este neapărat subiectul, ci felul în care îl tratezi, felul în care conduci lucrurile către punctul culminant, creând suspans, o anumită tensiune și mai ales felul în care îți construiești personajele. Despre asta vom discuta, asta vom încerca să înțelegem și să stăpânim.

Mi-ai spus că te atrage foarte mult să antrenezi cursanți, cum și-a făcut loc în viața ta acest interes pedagogic?

Este posibil să fie moștenit, mama mea a fost profesoară de Limba Română. Ca toate fetițele, atunci când eram mică îmi doream să fiu ca ea. Pe de altă parte am observat că înțeleg eu însămi anumite detalii de finețe atunci când le explic altora. Atelierele pe care le-am ținut până acum la Club Revdepov m-au îmbogățit de fiecare dată cu idei noi, am înțeles alte puncte de vedere. Cred că fiecare are o bogăție de experiențe în el, pe care nu le poate accesa decât relaționând cu oameni cu aceleași zone de interes.

Am colaborat de câteva ori și pentru serviciul nostru de feedback pe manuscris, unde ai primit câteva romane pe care le-ai citit și pentru care ai făcut un referat cu sugestii și ai avut câte o întâlnire de o oră cu autorii. E ceva ce vei folosi din această experiență în noul atelier de roman?

Cu siguranță da. Am avut ocazia să înțeleg mai bine cum funcționează sistemul acesta feedback-rezolvare. Am dat feedback pozitiv și apoi am văzut structura aceea pe care o apreciasem, repetată în mod creativ pe tot parcursul manuscrisului. Am dat feedback negativ și cursantul m-a surprins cu soluția pe care a găsit-o pentru rezolvarea punctului acela. Una dintre situațiile care mi-au plăcut cel mai mult au fost cele în care cursantul a primit feedbackul negativ pe un fragment și nu a schimbat nimic, și-a apărat punctul de vedere, mi-a adus argumente cu care m-a convins.

Feedbackul pe manuscris nu este legat de promisiunea publicării, dar voi aminti și de faptul că două romane sunt astăzi publicate, autorii lor au găsit edituri care au acceptat manuscrisele.

Ce așteptări ai de la cei care se vor înscrie la atelierul de roman care stă să înceapă?

Cred că mă frământă mai mult ce așteptări au cursanții de la mine, decât invers. Îmi doresc foarte mult să le fiu utilă și îmi place să împărtășesc ceea ce știu, ceea ce am ajuns să cunosc experimentând.

Așteptarea mea de la ei ar fi să fie comunicativi, să spună care sunt blocajele și temerile, ca să putem găsi soluții. Un artist, indiferent de domeniul în care este talentat, se expune. Trebuie să ne asumăm asta și să trecem peste eventualele emoții. Dacă dorința de a scrie nu te lasă să dormi noaptea, atunci înseamnă că ai talent, iar dacă ai talent atunci trebuie să ai curajul de a te expune.

O altă mare așteptare este să fie hotărâți să muncească, pentru că vom lucra de la ședință la alta pe ceea ce vor scrie ei în acest interval, sau pe capitole pe care au primit feedback.

De ce să participe cineva la un atelier în loc să trimită direct manuscrisul la o editură, când va fi gata?

Pentru că un atelier te poate scoate din blocajul scrisului.

Pentru că la un atelier ai avantajul feedbackului dat de cel care ține atelierul și de ceilalți cursanți.

Pentru că micșorezi riscul ca manuscrisul să fie respins, fără niciun cuvânt, de editură.

Pentru că într-un atelier primești informații care îți vor fi utile și pentru cel de-al doilea roman, pe care încă nu l-ai început.

Pentru că ai la dispoziție mai multe experiențe, nu numai a ta.

Ce ți-ai propus să obțină fiecare la finalul atelierului de roman?

În primul rând el va fi un atelier interactiv și practic, adică vom lucra pe textele începute. Câteva dintre punctele pe care mi-am propus să le luăm în lucru sunt:

– Procrastinarea: de ce nu scriu? Dacă înțelegem cauza, atunci motivul își pierde din putere.

– Cum învăț din ce citesc? Ce anume produce neplăcere cititorului și aș putea evita să folosesc, la rândul meu.

– Ce dă valoare textului? Cum îl fac pe cititor să se simtă, să experimenteze o emoție citindu-mi textul.

– Cum îmi identific singur naivitățile, cum mă feresc de ele.

– Construcția personajului. Personaj bidimensional, riscuri care apar dacă personajul nu este prezentat rotund, din mai multe unghiuri.

– Personajele secundare, creionarea din câteva tușe sugestive, scoaterea din anonimat a oricărui personaj, indiferent cât de pasager e rolul său în roman.

– Relația scriitorului cu personajele sale negative.

– Cum se taie din text, cum se aerisește textul, ce anume este de tăiat și ce este de păstrat.

– Descrieri, pro și contra. De ce sunt utile și cum le construim.

– Crearea unei atmosfere specifice.

– Cum începem și cum terminăm un roman.

Toate acestea sunt lucruri despre care vom discuta și vom încerca să ni le lămurim așa de bine încât ele să devină mai apoi precum comenzile de la mașină pentru un șofer: să le manevrăm instinctiv, pentru ca toată atenția să fie folosită la fluxul poveștii pe care o scriem.

Atelierul va fi și pentru mine o experiență cu multe emoții. Partea bună a oricărei emoții, indiferent de natura ei, este că se poate scrie despre ea după ce o traversăm, o putem folosi într-o carte, pentru un personaj.

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *