Poezie scrisă de cursanții și cursantele MP, apreciată de Teodora Coman la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 18 iulie 2021, la tema dimensiunii identitare stabile.
rochiile în care nu mai încapi
pe care le păstrezi
pentru că n-ai făcut poze.
Nu spune nu spune nu spune nu spune nu
Xenia, Xantia… totul e așa de frumos!
Artificial flori, lemn uscat și calculatore
detectivii sălbatici anchetează cu sânge rece suita franceză
Only a woman reciting poetry
can claim to exist
I’m hollow like the glory of poems
like the light of the paintings
like my foot stretched towards the sun
Call me “Denial”
Dă-mi foc, să râd
În nemișcare
niciodată nu ți-am spus în față
am preferat să trimit mesaj
telefonului tău
între pancartă și ziduri
nu plouă niciodată
Luminițe roșii se făceau tot mai mici
dar tot nu dispăreau în întunecimea drumului
Nu era rece, dar nici îndeajuns de cald
ca un vițel născut mort
Copii pierduți pe câmpuri
Ancorați în pământ cu greutatea luminii
dau cu zarul şi cu mingea strig mă uşurez şi oftez
cultiv nostalgia şi prazul dau cu sapa vibrez
am grijă de mine în general îmi curăţ mintea şi trupul
şi mă invidiez
de regulă linia buzel#r bărbatului integru tresare
atunci când își ridică talpa
peste treapta #ricărui spațiu integru pe care și-l adjudecă
sincr#nizată integru cu această mișcare fermă
bine cumpănită
de luare integră în p#sesie
#prește-te l#curile c#ntr#l încetează
deîndată #rice faci
l#curile st#p anulează t#t
c#mută dec#mpensează
îndepărtează-te acum și exercită-ți aut#c#ntr#lul
izbește-ți fruntea de sloiurile de fetuși
concatenate în teritoriile noastre gravide
sens unic
pe podeaua nisipurilor submerse ale ambiguității
păstrăvii săltau după efemeride
râul se încorda la fiecare cot
o lumină de far
pe craniu
jur că nu-mi place
să mă opresc la timp.
