Poezie scrisă de Sorin Voicu, apreciată de Vasile Leac la atelierul de poezie Mornin’ Poets, pe 21 aprilie 2019, la tema „poezie horror pentru copii”.
— Ce faci tu, fetiță dragă,
Crezi că poți să mă ajuți?
Spuse nenea, cam în grabă,
Mi s-au rătăcit doi struți.
Chiar nu i-ai văzut pe lângă
Grădinița ta frumoasă?
Cred c-au început să plângă,
Negăsind drumul spre casă.
Mă ajuți să îi găsesc?
Am să-ți dau o înghețată
Și-s convins că mama ta
Se va bucura de faptă.
— Nu stiu, nene, ce să zic,
Spuse Oana cam incert.
Eu credeam că struții ăștia
Trăiesc numai în deșert.
— Vai, ce fetiță deșteaptă!
Cum te cheamă, puișor?
— Oana, nenea, da’ m-așteaptă
Mama lângă semafor.
— Atunci hai să ne grăbim,
Hop aicea în mașină
Și am să îți spun pe drum
Ce-i cu această jivină.
Oana intră, curioasă,
Și mașina pleacă-n trombă
Spre pădure-aceea deasă
Unde, poate, struții umblă.
Cum mergeau ei cu viteză,
Îi spuse că un cățel,
Tot lătrând, îi speriase
Struții-aduși chiar din Sahel.
Fătuca-l privi mai bine
Pe nenea cu ochelari,
Cu mustață și chelie,
Văzu pantofii murdari,
Văzu zâmbetul sașiu,
Mâinile cum și le freacă,
Văzu-n jur drumul pustiu
Și în spate o lopată.
Se opriră în pădure,
El o trase-atunci de mână,
Îi căzu un nasture
Fetei, chiar lângă mașină.
În pădure-aceea ‘naltă,
Lumina nu pătrundea.
Oana era speriată,
Nici țipenie nu părea
Că mai este prin desișul
Prin care mergeau acum,
Nu vedea nici struți, iar șișul
Se zări pe sub costum.
— Nene, mie mi-este frică!
Spuse Oana într-un tremur.
— Ție, ție ți-este frică?
Dar mie că mă-ntorc singur?
