Povestire scrisă de Roxana Maeva, premiată de Mircea Pricăjan la concursul trimestrial de povestiri – „Nu e nimic de carton (sau de hîrtie) în personajul din povestea asta. Vocea lui e credibilă, iar asta face credibilă și bucata de viață pe care alege, cu ajutorul autorului/autoarei, să ne-o prezinte. „Aveam ritm, aveau ureche”, spune despre el însuși. Da, asta se simte și în text, care într-adevăr cântă.”
Iulia ieși de la duș. Luă telefonul. Confirmare pentru ora 17. Mesaje de la încă doi clienți, pentru ora 18 și 18,30. Pe unul din ei îl știa, venea de două ori pe lună. Verighetă. Termina repede, cu un icnet stins, nu prea îl interesa să stea la conversații. Își lua rucsacul cu laptopul și badge-ul de la corporație, și încă înainte să închidă ușa în urma lui, avea deja căștile albe în urechi. Celălalt era nou. Îi scrise adresa, și unde să parcheze, dacă e cu mașina. Aruncă iPhone-ul înapoi pe pernă.
Se șterse cu mișcări delicate pe față și gât, în timp ce se privea în oglinda dulapului. Își desfăcu halatul de baie și-l lăsă să alunece la picioare.
Se privi cu sprâncenele ridicate și ciupi ușor de sfârcuri, făcând sânii să tresalte un pic sus-jos. Nu erau lăsați. Se întoarse, analizând peste umăr reflexia corpului ei gol. Da. E țiplă. Fund, sâni, totul ok. Încă e valabilă. Avusese întotdeauna avantajul de a părea mai tânără decât era, cu cel puțin șase, șapte ani.
Trase draperia, aprinse cercul luminos de neon, luă telefonul și făcu câteva poze în oglindă, ținându-l astfel încât să-i acopere figura. Se întoarse în profil, ridică un picior pe mânerul canapelei și, cu mâna liberă, trase de fesă în sus, arcuind spatele cât de mult putu. N-avea chef azi să instaleze trepiedul și să pună timer-ul pentru pozele de la spate. Alea erau cele mai apreciate, dar nu conta acum.
Azi o să pună câteva mai de umplutură. Cu cât punea mai multe poze, cu atât mai la fund îngropa review-ul negativ pe care i-l dăduse un bou. Că cică nu avusese prosop ok la baie, doar unul mic și boțit, nota 8 la oral, că fusese cam neimplicată. Ăsta tre’ să fi fost burtosul ăla de vineri.
Se așeză la laptop și intră pe “emaa01 creola sexy tineretului” și postă fotografiile. Modifică prețul pentru servicii suplimentare de la +50 lei la +100 pentru COF, că îi cam lua timp să își refacă machiajul după. “Coming on boobs” putea să rămână tot 50, că oricum făcea duș.
La ușa garsonierei se auzi un foșnet, apoi soneria sună o dată.
Iulia se uită contrariată la ceasul telefonului. Mai era un sfert de oră până la programarea de la ora 17. Își trase halatul pe ea și se uită pe vizor. Doar scara goală, cu veșnica lumină chioară.
Dechise ușa, și mai să se împiedice de o cutie de carton așezată lângă prag, din care se auzeau scântece slabe. Dădu deoparte una din lateralele cutiei și din ea izbucniră cu putere mieunături sfâșietoare. Un boț păros și roșcat o privea dintr-un colț, cu spinarea arcuită, de parcă fusese conectat la priză.
De undeva de la parter se auzi liftul, și pe palierul de deasupra zgomot de yală și voci înfundate. Nu voia să stea la discuții cu nici un vecin. Până acum reușise să-i evite cu succes. Închiriase abia de patru luni aici, și nu mai voia bătăi în ușă, ca la locația anterioară. Poate se trezea că o acuză că ea a vrut să-l abandoneze, nu că s-a trezit cu el la picioare.
Luă cutia, fără să mai gândească ce face cu ea după ce încuie ușa. Mieunăturile încetară. Printre clapetele ce închideau cubul de carton o priveau doi ochi albaștri curioși. Ce naiba e cu ăștia din bloc? Așa au ajuns să abandoneze acum pisici, la ușa omului ? De obicei sunt lăsați lângă bloc, pe lângă boscheți. Își aminti că blocul are camera video la intrare. Probabil individul sau individa n-au vrut să fie recunoscuți. Puse cutia pe gresia din bucătărie.
Interfonul păcăni ritmic. Clientul de la ora 17. Iulia apăsă pe verde, trase din dulap un compleu din breteluțe negre, îl îmbrăcă cu iuțeală, luă o bluză pufoasă și o așeză în cutia puiului, iar în colțul liber,într-un capac de plastic îi puse un pic de apă plată.
Exact atunci se auzi ciocănitul, deschise ușa și bărbatul intră. Totul a decurs bine, până în momentul când ea era deasupra, și printre scârțâieturile patului, au început să se audă, cu intensitate crescândă, din bucătărie, mieunăturile ascuțite ale micii ființe. El o opri din mișcările ondulatorii, punându-i mâinile pe șolduri.
— Ai pisic?
— Nu. Nu e al meu. L-am găsit la ușă. Nu știu ce să fac cu el.
Începu să se miște iar sus-jos, dar tânguielile continuau, acum imperioase. El își pierduse concentrarea. Ea se așeză lângă el și îi dădu prezervativul jos.
— Te termin așa?
El îi făcu din cap semn că da și se ridică în picioare. Ea strânse buzele, și începu alunecarea cu mișcări lente, apoi mări ritmul și presiunea în obraji, ca și cum ar fi degustat cea mai delicioasă acadea posibilă, cu un mic plescăit când ajungea la capăt. Știa care e tehnica de aplicat când voia să expedieze pe careva repede. Puțini rezistau mai mult de două minute.
Cât bărbatul era la duș, Iulia intră în bucătărie și luă pisicul în brațe. Acesta se ghemui între sânii ei rotunzi și începu să toarcă, cu codița tremurând.
El ieși din baie și pufni ușor în râs.
— Uau, ce imagine! Nu vezi așa ceva foarte des. A tăcut? I-e foame sigur.
— Chiar nu am nimic pentru el, nu mă pricep deloc la pisici. Și n-am cum, zise Iulia privind în jur.
— Uite, pot să te scap eu de problemă. Azi e ziua fetiței mele. De mult își dorește un pisic. O să am o scuză și pentru întârziere, în felul ăsta. Îi fac eu vaccinuri și tot ce îi trebuie. E chiar frumos. Cred că e combinație cu ceva de rasă, norvegiană de pădure, zise el și îl mângâie între urechi cu un deget. Pisicul scoase o lăbuță dintre sânii ei și răsfiră ghearele minuscule în aer.
— Îi place, zâmbi Iulia. Bine. Pentru că mă ajuți acum, data viitoare vii gratis.
Costi ieși din bloc cu cutia de carton la subraț. O puse în mașină, opri la primul pet shop pe care-l zări, se întoarse cu o sacoșă de plastic mare plină de pliculețe, tăvițe și diverse jucării.
Pisicul, semi-adormit de la zgomotul motorului, nu protestă când bărbatul îl mută cu blândețe în geanta de pisici și trase fermoarul. Aruncă lângă cel mai apropiat coș cutia de carton și bluza fetei.
Acasă îi deschise ușa soacra lui. În bucătărie era forfotă mare, se pregătea tortul, jumătate din mătuși deja erau prezente. Soția lui apăru în prag cu un vraf de farfurii în brațe. Deschise gura a surpriză când el ridică spre ea geanta și văzu ce este înăuntru.
— Eva, ia uite ce ți-a adus tati!
