Autor: Olimpia Moisescu
A ştiut unde să caute în raftul Olaliei, iar acum e îmbrăcat cu vechea ie, şi-a prins eşarfa în jurul gâtului. Clădirea tremură, se sparg trotuarele, în interior e tot atât de multă gălăgie ca şi afară, simte că e ocrotit. Nu se teme că ar putea fi descoperit, nimeni nu intră fără încuviinţarea lui pe uşa biroului, şi chiar dacă vreunul ar îndrăzni, ce-ar putea să urmeze? Nimic, l-ar privi cum se trage chircit înapoi, clanţa ar reveni încet la loc. Dacă Olalia ar da uşa de perete şi l-ar găsi stând în picioare şi îmbrăcat aşa nu s-ar ruşina, n-ar tresări speriat; ce faci, ai pus pe tine ia mea?, i-ar arunca până să împingă uşa micii săli de baie. A venit, ce-i drept, neanunţată o dată sau de două ori, dar n-a dat buzna; a ciocănit înainte, a aşteptat să i se spună că da, se poate – a intrat, a salutat şi s-a grăbit să se închidă în încăperea strâmtă, fără geam; a deschis robinetele, apa s-a tot auzit curgând. Când a ieşit, faţa şi mâinile îi erau roşii de la cât le frecase cu prosopul: n-am mai suportat, trebuia să-mi scot masca de praf, am vrut s-o dau jos, n-am mai avut răbdare până acasă. Am aşa un ten păcătos. Sunt un pic zdruncinată. Şi nu mă privi aşa. Cum se uită, o fi crezând că am înnebunit! S-a aşezat pe fotoliul de lângă sobă, venise vara. Vorbeşte, nu vorbeşti? —Nu cu ia şi eşarfa astea erai pe tine şi când ne-am cunoscut?, întrebase Jan din spatele biroului. Da, ia o luam mereu. Mai ţii minte, am găsit-o în şifonier împachetată altfel decât o fac eu, puseseşi „De ce iubim femeile” în interior, n-o mai avea nimeni de vânzare, nu era pe nicăieri? —Am insistat, iar fostul tău coleg a scos-o de sub tejghea, păstrase una. Am alergat până acasă. Urma să naşti. Zâmbeau. Îl iubesc, ne potrivim, avem aceleaşi gânduri, se răstise odată Olalia chiar la cel care avea să le vândă cartea, a repetat, ca să audă şi el, întregul dialog cu Jan de cu seară (ea îl stârnise): N-o dezbrac. —Poftim? N-o dezbrac, ia, azi n-o dau jos. —Incredibil? Ce? —Asta mi-am zis adineauri în gând. Ce? —N-o dezbrac. Cum? —Nu vreau să-ţi scot ia. Că le curgeau lacrimile, mai povestea.
