Autor: Daniela Habără
Un fir de păr îi atârnă pe mâneca largă din pânză topită. Se leagănă în ritmul paşilor ei. Aproape că îl văd cum se chinuie să rămână agățat acolo, cum îşi înfinge ghearele în țesătură. Aproape că îl aud gemând.
Prostule! Cum ai reuşit să cazi? Cum o să trăieşti fără să-i atingi pielea, fără să-i simți parfumul, fără să-i auzi visele?
Autor: Sorina Carstoiu
Mă cheamă Mia. Sunt crem şi am model cusut cu fir de mătase din culoarea razelor de soare. M-am născut din mâini pricepute de moldoveancă de la Neamţ, harnică şi veselă. Când m-a făcut, se gândea la o femeie zdravănă, aşa ca ea, nu ca pricăjitele din capitală de le vedea ea la televizor. Ce-ar mai râde de-ar vedea unde am ajuns. M-a cusut cu drag şi, când am fost gata, m-a măsurat din ochi cu mândrie şi mi-a dat drumul în lume, să-mi găsesc destinul.
Autor: Ana-Maria Ciobotaru
Vrvrvrvr! Poc! Vrvrvrvrrrr! Poc!
Cum trecea cu skateboard-ul peste halfpipe, cum mai făcea o schemă, un flip, un nu-știu-cum-faci-de-cazi-tot-în picioare.
– Băi, Vali! Ce naiba, mă, ai ia aia pe tine?
George știe de fapt de ce, dar tocmai a intrat în parc cu rolele Diana.
Autor: Anca-Maria Pănoiu
Nu că aș fi pus vreo clipă mâna pe ac. Dar cât pe ce să ies bumbăcită!
Îmi ajunsese pe la urechi o vorbă cum că tanti Cica, sora mai mare a bunicii, ar fi avut o grămadă de ii rămase din tinerețe. Destul cât să-mi răsară în închipuire o ladă de zestre plină cu minuni de borangic, în care să scotocesc după pofta inimii nesătule. Îmi tropotea capul pieptului de bucurie la gândul că teancul meu de pânzeturi însemnate s-ar fi putut îmbogăți simțitor cu două, poate chiar trei povești cusute.
Autor: Ramona Daiana Micu
Alerg la vale pe scări, deja sȋnt ȋn ȋntȋrziere. Mă ȋnghesui ȋn metrou, printre sute de oameni. La o smucitură, cineva cade peste mine. Nu m-a lovit prea rău, dar, brusc, arăt ca dracu’. Mi-a căzut o bretea de la sutien, fusta mi s-a sucit, s-a mai agăţat și ciorapul, chiar sub genunchi. Măcar ia e ȋntreagă. M-am ȋmbrăcat frumos, cu ia cu floricele de la bunica. Vreau să-l impresionez pe doctor, e frumușel foc și face glume bune. De fapt, și analizele mi le-am făcut doar așa, ca să mă bag un pic ȋn seamă. Altfel ȋs sănătoasă tun, dorm bine noaptea, mănȋnc sănătos, mă duc pȋnă și la sală de cȋnd m-a părăsit iubitul – sufletul meu pereche, dragostea mea. S-a mutat cu o colegă de birou, la scurt timp după ce mi-o descrisese ca fiind nebună, proastă și urȋtă. În timp ce mă ţinea de mȋnă, asigurȋndu-mă că sȋnt frumoasă, uite ce sȋni rotunzi, se așază perfect ia asta de la bunică-ta peste ei.
Autor: Eugen Cadaru
Am visat că va apărea și știam că va fi ca un înger. Cred că-i văzusem în vis aripile albe dar bănuiam că în realitate nu are cum să fie așa. Trebuia s-o recunosc altfel. Nu-mi aminteam deloc chipul ei, erau sute sau poate mii de oameni adunați în locul în care mă aflam. Știam că era acolo, cu siguranță, însă mă întrebam dacă o să-mi apară chiar în față. Cred că, dacă s-ar fi întâmplat așa, aș fi recunoscut-o imediat – nu după chip, ci după vibrație.
Autor: Liliana Diaconescu
„Ia ta e fermecată”,
Îmi şopti o spiriduşă,
Pe când mă făleam, gătită,
În oglinda de la uşă.
Autor: Rodica Calota
– Mare zăduf, zice bunica, numai să nu ne prindă ploaia, că ne mocirlim ca vai de noi!
Deasupra noastră au şi apărut burţile pufoase ale unor nori, iar după câteva site de prune, mai mult plasmă decât fructe, o ploaie torenţială, cu fulgere şi „dudăituri”, ne-a trimis urgent sub car, să ne adăpostim. Bondarii se izbeau orbi, unii de alţii, parcă pentru a se sustrage inconvenientului de a fi insecte, pe un asemenea timp. Cum spaţiul protector nu era suficient pentru toată suflarea, ploaia le-a udat leoarcă pe bunica şi pe mama, tata scăpase fiindcă se urcase într-un corobar, un fel de prun sălbatic, din coaja căruia bunica prepara o licoare bună pentru lecuit durerile de stomac; hăţişul de crengi îl apărase, dar îl şi zgâriase zdravăn, ca să-şi ia tributul pentru chiriaşul nepoftit.
Ca să-şi usuce mai repede ia, mama a întins-o pe o tufă de alun, la marginea livezii.
Autor: Olimpia Moisescu
A ştiut unde să caute în raftul Olaliei, iar acum e îmbrăcat cu vechea ie, şi-a prins eşarfa în jurul gâtului. Clădirea tremură, se sparg trotuarele, în interior e tot atât de multă gălăgie ca şi afară, simte că e ocrotit. Nu se teme că ar putea fi descoperit, nimeni nu intră fără încuviinţarea lui pe uşa biroului, şi chiar dacă vreunul ar îndrăzni, ce-ar putea să urmeze? Nimic, l-ar privi cum se trage chircit înapoi, clanţa ar reveni încet la loc.
Autor: Dominique Dinescu
În satul de pe malul Trotușului se află un templu secret, sculptat în sare, unde are loc la fiecare început de primăvară sfatul ielelor. Primăvara e și ea pe drum, călare pe fulger, ferindu-se de călușarii care se miră de frumusețea ei și vor să îi guste zmeura buzelor. Ielele sunt rude cu licuricii și cu gândurile toate legate de frumusețe.