Poem scris de Bianca Vilichi la Atelierul Mornin’ Poets #120, cu Adrian Jicu, din 30 noiembrie 2025, la tema singurății.
când îmi car singură 3 km sacoșele kaufland pline
de cumpărături simt că duhnesc a singurătate.
în rest viața mi se potrivește
deși aș plăti bani buni pentru un joc video
unde să existe propriile mele reguli
în față la dedeman sunt 7 bărbați – îi număr de când
îi văd și strâng puncte atunci când reușesc să trec cu capul sus
demnă pe lângă ei –
am cu mine un brad de 1.80 m
las cutia jos
o târăsc pe pământ
în lift respir fac o poză
îi trimit mamei
nu îmi pasă de articolele care-mi spun
că viața de cuplu te face să ai un risc mai scăzut de depresie
sau despre cum e mai ușor să-ți cumperi un
apartament în doi
despre scheme de marketing
care-mi periclitează singurătatea
sacoșele cu legume și detergent și hârtie igienică
dac-aș fi acum într-un joc video aș ajunge la următorul nivel
aș primi atât de multe puncte încât aș putea cumpăra
un apartament
mai așteptați pe cineva?
în jocul meu suntem toți pe cont propriu
îmi duc gunoiul plătesc factura
după ce anestezia asta urbană se va diminua ne vom
recupla la aparatele care ne încarcă cu tandrețe
ne vom îndepărta înduioșător –
atât cât ne permite spațiul
