[I’M LOST BUT NOW I’M FREE] // GEOMETRIA UNEI LIBERTĂȚI IMPERFECTE

Poezie scrisă de Erna Matzepa apreciată de Robert Elekes, la atelierul  Mornin’ Poets, pe 16 ianuarie 2022, la tema spectrele trecutului versus spectrele viitorului.

mie nu mi-a păsat vreodată
de copiii avortați în ligheane
și nu am avut empatie
față de bolnavii care se zvârcolesc
pe camera de filmat

nu mi-a păsat
de balenele sufocate în ocean
și de copiii înfometați
din africa nu mi-a păsat

de ce au simțit
cei din jurul meu

nu mi-a păsat
de patrie și de istoria mizeră
a fiecărei țări

de ștreangul ideologiilor
din care am încercat să fiu
expulzat

îmi amintesc de acea carte
al cărei titlu nu l-am putut citi

coperta ei avea dungi galbene și verzi
decolorate

înainte să adorm îmi imaginam
cum ar arăta ceea ce nu am reușit să cuprind
închideam ochii

vedeam
liniile de la suprafața cărții

mi-a păsat de fapt
doar de omul de lângă mine
care acum
nu mai e

*

singurul meu sentiment
în fața unui zâmbet sincer
este dorința de a nu răni

ochii mei injectați
au ceva din privirea unui
șarpe

cel mai probabil
durerea
pe care o ating regulat
ca să fiu sigur că e acolo
ca un penis mare și gros
noaptea în pantaloni

doi copii
se îngrămădesc în pieptul meu
se zbat
să nască o catedrală
în care își pot atinge sexele
liniștiți

o formă de îmbrățișare interioară
pe care unii oameni
nu o pot înțelege
fiindcă nu mai au nevoie
de nimic

eu am nevoie de totul

*

în prima zi
am descoperit corpul meu
în a doua zi
privirea acelui om
la limita dintre viață și moarte

am trăit
între unghiile mele
tăiate scurt
și unghiile lui
crescute încet
în podul palmei

același semn al lamei de cuțit
stătea prins în momente diferite
pe două mâini diferite
care nu s-au cunoscut
reciproc

sprâncenele încordate
s-au apropiat
s-au îndepărtat
descriind exactitatea distanței luate
între corpurile
aceluiași sex

*

o formă discretă de senzualitate

atingerea genunchilor altcuiva
într-un autobuz

tipul pe care l-am cunoscut în tren
și al cărui păr
nu știu cum am ajuns
să îl miros

intru în camera lui
îi miros chiloții aruncați neglijent
la marginea patului

păstrez pe bărbie
umezeala proaspătă a textilului
transpirat sub perineu

las totul neatins în urma mea
închid ușa
alerg
nimic nu s-a întâmplat

am uitat totul
alerg

*

obsesia mea pentru rimelul lui
obsesia lui pentru felul meu ascuns
de a fi queer
unite

mâinile mele au alunecat
prin spațiile largi
ale blugilor rupți
simțind părul moale și discret
al coapselor

puloverul lui a fost prea scurt
pentru a ascunde erecția
iar mâinile mele prea lungi
pentru a nu reuși
să îl acopăr

amândoi am fost un singur corp
întretăiat de haine și priviri

a coborât cu pantalonii umflați
la următoarea stație

buzele mele au memorat
consistența lui
caldă și fermă
cu fiecare mutare
tot mai departe

ca un părinte
pe care aș fi vrut să îl îmbrățișez
undeva

tot ce mi-a rămas să strâng
a fost umbra locului cald
pe care a stat

*

cuprind întregul univers
într-o lovitură de ceas

înfășor lanțul
în jurul gâtului său

îl trag înspre mine

limbile noastre se ating
ne ating
abdomenele încordate

respirațiile noastre rămân încriptate
pe memoria aerului cald
în momentul insuficient
dinaintea ejaculării

saliva amestecată cu spermă
se prelinge de-a lungul penisurilor

l-am așteptat
m-a așteptat
pe un așternut netezit
din mijlocul căruia nu am reușit
să ne comunicăm sincer
sentimentele

*

un crucifix înscris într-un cerc
pe care îl ating regulat

un monument metalic
în bezna absolută

două degete
pe care mi le încălzesc în rect

identific peretele anterior
scuip înainte

capul rostogolit al unui om
simbolizează suferința

animalul rupt în tocul ușii –
puterea de sacrificiu

zâmbetul meu este o eroare

o simplă eroare
de interpretare

mâinile mele mă îmbrățișează
ca și cum m-ar sugruma

sunt eu

în amintirea unui accident