Poem scris de Florentina Ionaș, la Atelierul Mornin’ Poets #126, cu Florin Dumitrescu, din 22 martie 2026, la tema metaforei și metonimiei.
Tristețea e cel mai mare organ al meu
Casele din Zaandam
Copacul umbrelă
Orașul lui Vermeer
Și ploaia din Rotterdam
Imaginea lor crește în mine ca un balon în care suflă un nefumător
Ceilalți îmi spun să nu mă mai uit în urmă
Regretele se lovesc de oasele mele
Pielea se întinde tot mai mult și crapă
Din fisuri țâșnesc particule de nefericire
Și lumea e prea mare ca să vadă ceva atât de mic
