Poem scris de Iulia Biro, la Atelierul Mornin’ Poets #126, cu Florin Dumitrescu, din 22 martie 2026, la tema metaforei și metonimiei.
Mi-e dor de tine cum mi-e dor de apă
uneori
setea aia imensă care vine
aproape de nicăieri
ca atunci când vezi
zăpada topindu-se la streşini
sau
apă turnată în pahar când afară e
cald.
De tine mi-e dor când văd mame cu fiice
mâini ca ale tale
mâncare făcută de alte mame
poze.
Dorul ca o rană în stomac şi în gât.
Răsărituri pe care ți-ar fi plăcut să le vezi
plimbări ratate
frică
inerție
îmbrățișări pe care nu le-ai dat
iubire pe care n-ai știut să o arăți
sau eu n-am recunoscut-o
cine să mai știe acum
n-o să le primesc niciodată,
Sunt încă furioasă că m-ai lăsat să fiu
adult
găsitoare de soluții
am curaj pentru orice
dar nu pentru mine
pe mine, viața mă îngheață
o Medusa strigând să nu falsific trecutul
sau așa ceva.
Am crescut în jurul
golului.
Durerea și furia le-am înconjurat
cu mine
le hrănesc
din mine. Te împiedică
să mori de tot.
