Povestire scrisă de Adrian Urse, aleasă de Ciprian Măceșaru la Creative Writing Sundays, pe 8 martie 2026, la tema: „Dans și muzică”.
O spun răspicat, fără să-mi tremure vocea. Datoria mea de om de stat, până la urmă. Aud că Majestatea Sa ar fi spus, în germană, deși obișnuiește a ni se adresa în franceză, că n-a fost niciodată mai dezonorat de atât și că va abdica. Cică nu poate domni peste astfel de oameni. Mie mi se pare întrucâtva neserios și copilăresc să ameninți cu abdicarea pentru atâta lucru. Credeam că tocmai de-asta am adus un neamț la tron: că n-ar fi la fel de fragili în onoarea lor precum ai noștri.
Sunt îndreptățit să sper că noul prefect va înțelege exact cum au stat lucrurile și, chiar dacă au să mai cadă capete, al meu va rămâne. Dacă va avea ochi chiar curat, al meu ar putea să se și ridice, că dacă aș fi avut șansa de a explica toate acestea direct Majestății Sale, nici nu am fi vorbit acum de un prefect de la centru. Datoria de om de stat! Nu statul mi-a vorbit prin vocea domnului fost prefect când a spus că trebuie să fie urși în pădurea Pănătău? Ba sigur că statul! Erau urși în pădurea Pănătău? Nu erau! Am făcut să fie urși în pădurea Pănătău? Am făcut!
A fost vina mea că au raportați urși la centru? M-a trimis pe mine statul să număr urșii din pădure? Nu! Bine, aici nu m-aș poticni să găsesc vinovați. Este, totuși, în natura lucrurilor să ai urși în pădure, chiar dacă nu-i numeri. Până la urmă, cine Dumnezeu ar veni la vânătoare prin mocirla din Pătârlagele când poți merge, bine-mersi, cu trenul la Sinaia? Este, pe undeva, și vina Majestății Sale, dar am jurat credință cu toții și, iarăși, datoria! Ei bine, eu de unde era să iau urși când statul mi-a zis că îi trebuie? Am eu urși? N-am! Se găsesc ei urșii de vânzare la Drăgaică? Nu se găsesc! Se pot aduce de peste munți? Există ciobani cu cirezi ori cârduri de urși cu care să te poți tocmi? Nu există! Am cercetat temeinic.
Om de stat serios e acela capabil să pătrundă realitatea pe care s-a încumetat să o păstorească, iar pentru asta trebuie să te uiți adesea dinspre islaz spre Prefectură, chiar dacă ea nu se vede de acolo. Știi ce se vede, totuși, din islazul Drăgăcii? Corturile țiganilor sloboziți de la boierii Cândescu. Jandarmul Tănase m-a asigurat că lunea, când nu sunt târguri pe nicăierea, găsești până la 25 de urși la aceștia. Iată că aveam urșii, doar că fuseseră mutați, poate chiar de la Pănătău, și priponiți mai la câmpie. Sigur că i-am luat cu Jandarmeria, că doar țiganii nu fac ei urși, ei tot ai Ocolului erau de drept. Au plâns și s-au văicărit, știi cum fac ei, dar ne-am dat cuvântul, și eu, și Tănase, că sunt liberi să adune din pădure tot ce vor după ce se termină partida. I-am dus la Pănătău în căruțele lor, după care și-au întins corturile pe prundul de la Sibiciu.
Blestemat jurământ! Blestemată credință! Totuși, când ai vânatul în cătare, nu tragi? Tragi! Ce-ți trebuie să zăbovești? Ce mama mă-sii crezi că o să facă animalul ăla de stai și belești ochii la el în loc să tragi? Și de unde Dumnezeii mamii mele era să știu eu că, și întors în mediul lui, ursul crescut cu pripon tot are să danseze?
