Povestire scrisă de Laura Stanciu, aleasă de Ciprian Măceșaru la Creative Writing Sundays, pe 8 martie 2026, la tema: „Dans și muzică”.
Stângul. Dreptul. Simte muzica. Acum vino spre mine. Tot cu stângul. Așa. Calcă pe călcâie. Bine. De la capăt. Faci asta până reușești. Ești tânără și o să prinzi repede.
Din boxe au țâșnit bandoneonul, contrabasul și tobele. Ea urmărea vocea profesorului și sunetul tocurilor. Când ajungea cu spatele în dreptul ferestrelor, pe rochie i se vedea o linie roșu închis, de la gât până în talie.
Continuă. E mai bine decât ieri. Mai întâi lucrezi singură, abia apoi o să fii pregătită pentru un partener. Hai, unu-doi-trei-patru. O să purtați un dialog. Pornești spre el, dar te răzgândești. Bravo. Înapoi. Repetă.
S-a oprit cât să-și strângă mai bine părul și să mai bea o gură de apă. A netezit încet rochia. Îi plăcea cât de bine se simțea la mână mătasea. A luat din nou poziția de început și a ridicat ușor capul. Cerceii s-au mișcat ca două pendule.
Deși e o improvizație, ai nevoie să știi bine bazele. El te va conduce pe partea exterioară a ringului. Va avea o viteză mai mare decât a ta. Tu dansezi ca și cum i-ai vorbi. Să știe ce vrei din cum te miști. Să-i spui ceva din cum întinzi gâtul. Stai mereu dreaptă. Dacă îi simți parfumul, te retragi. Înseamnă că ai fost suficient de aproape. Acum te concentrezi pe propriul ritm. Muzica doar îl scoate la suprafață.
În încăperea de la demisol se întreceau viorile, chitara și clarinetul. Deși ferestrele erau deschise, nu se distingea niciun zgomot de afară. Se vedeau picioarele trecătorilor când și când.
Ai nevoie să-l îmbrățișezi pe celălalt. Nici nu trebuie să-l fi cunoscut înainte. Acordă-i încredere. Colaborează cu el. Lasă-te. El are ceva de spus, iar tu îl asculți și îi răspunzi cu prezența ta. Conexiunea este cea mai importantă. Pașii vor veni natural. Atenția ta să rămână pe corp.
― De ce ați dat muzica atât de tare?
― Mama dumneavoastră ne-a rugat. Nu aude bine nici așa.
― Nici azi-dimineață nu a mâncat?
― Nu. A refuzat și ceaiul.
Întoarce capul spre dreapta. Ține bărbia sus. Acum fii atentă la postură. Simte picioarele în pantofi. Podeaua de sub tălpi. Încă un pic și ești liberă. Ultimul tangou azi. Concentrează-te. Nu mai ești la repetiție. Imaginează-ți că ai ajuns în sala de spectacol. E momentul tău. Unu-doi-trei-patru. Bravo. Mergi în L acum. Curaj. Umple spațiul. Reflectoarele sunt pe tine. Ține ritmul. Lent, lent, rapid, rapid, lent.
S-a lăsat deodată grea pe pat. El a condus ferm, fără cuvinte. Talpa ei stângă nu mai simțea podeaua. A aplecat-o mult pe spate, apoi a ridicat-o. Nu i-a dat drumul din brațe nicio clipă. Ea ar fi vrut să-i spună că recunoaște mișcările, că a mai dansat așa în tinerețe, că are încredere. Obrazul ei drept s-a întors spre pernă. Bărbia a alunecat în piept. Cerceii s-au mișcat încă o dată, imperceptibil.
