Poem scris de Eliza Marin la Atelierul Mornin’ Poets #132, cu Cristina Drăghici, din 14 iunie 2026, la tema absenței și a ironiei absenței.
Un urlet de turbină izolează cabana,
un zid de aer la o sută de grade.
Cât timp bate foenul pe versant, ești în siguranță.
Tu și vântul care îți usucă ceafa
te obligă să stai pe loc.
Prin perdea, lumina de la piscină se sparge pe tavan
în linii verzi-albăstrui.
O emisiune din 2007,
oameni dărâmă pereți.
Love it or sell it.
El vorbește în spatele meu,
se strânge în neputință ca într-o haină moale.
Plânge în întuneric la un film revoluționar,
mișcat de marginile lumii.
Pe ecranul telefonului, ora 5:
șaizeci la sută dintre femei sunt tăiate preventiv.
Fii ca apa de piscină care primește
orice corp fără să-i păstreze conturul.
Vântul se oprește.
Pe pereți, lumina piscinei continuă să tremure.
Nimeni pe canapea.
Televizorul luminează intermitent un spațiu gol,
în miros de fire încinse.
O epiziotomie administrativă, făcută la timp, ca să redevii
primitoare.
