Poem scris de Andrei Huțuțui la Atelierul Mornin’ Poets #132, cu Cristina Drăghici, din 14 iunie 2026, la tema absenței și a ironiei absenței.
în fiecare noapte
telefonul își face singur backup
salvează fotografii
mesaje
locuri în care am fost
și orele la care n-am putut dormi
norii digitali
știu despre mine
mai mult decât copacul
din fața blocului.
pot recupera
o conversație de acum trei ani
dar nu și vocea bunicii
așa cum răsuna
când mă striga la masă.
pot găsi instant
o fotografie din iulie
2021
dar nu și mirosul
după ploaia aceea.
într-o zi
vom salva totul
pe servere tot mai mari
și totuși
ceva va continua să dispară.
atunci
cineva va deschide un caiet
și va scrie
cu litere strâmbe
numele unui om iubit
iar pentru câteva clipe
uitarea
va mai avea de așteptat.
