Poem scris de Sorin Spoială la Atelierul Mornin’ Poets #132, cu Cristina Drăghici, din 14 iunie 2026, la tema absenței și a ironiei absenței.
Îl aștept pe tata
tata alunecă pe o targă galbenă
ca pe un tobogan
îl aștept la celălalt capăt
„De ce l-ați adus aici?”
copiez pe hârtie de calc
mașinute, cai si înjurăturile bunicului
soldățeii de plastic
se uită la sutienele din Neckermann
„Astea nu-s pentru voi”
sar pe canapea, alerg
dar camera e mică
m-ajunge cureaua, e mare și grea
„Acum e rândul tău”
telefonul de la spital sună după-amiezile
un pahar de carton
îi ține gura inchisă
„Adu-mi cămașa aia neagră”
doar cuvinte,
pauze în care-l caut
ce stau ca o mână întinsă
așteptând ziua în care
o să mă găsească el pe mine
„Măi băiete!”
starea vremii
stăm întinși unul lângă altul
două trunchiuri fără ramuri, fără rădăcini
cu o scoarță atât de fină
ne oglindim unul pe celălalt la infinit
7.20
alarma ne spune când trebuie sa fim treji
mă pregătesc să vorbesc cu tine
ai picioarele reci
ca o iarnă ce se lasă dusă greu.
îmi lipsește căldura lunii august
în care a murit tata
soră-mea ne face un selfie în fața crucii
doi morți care cred în viața de apoi
„dă-mi cardul tău de euro!”.
