Poem scris de Bogdan Guliman la Atelierul Mornin’ Poets #135, cu Alin Dimache, din 20 septembrie 2026, la tema trecerii de la stream of consciousness la performance.
////
Durerea vine și trece de 3 ori pe zi
Se așterne o pauză în care corpul îmi caută o călăuza lipsită de giroscop
Sap și sap și sap
Materia e întărită e zăcământ
Durerea urcă și urcă și urcă
Miere searbădă și zahăr pudră înecăcios
Vina dulce în care mi-am mutilat greșelile de ieri
Eu fixat în ace în insectar
Eu după un geam de sticlă
Eu după un strat de piele
Tot eu îndepărtat de lume pentru protecție
Stagnare
Toate anxietățile sunt adaptate gravității
O senzație de cădere în gol ca o notă falsă pe un pian stricat
Simt în membre în membrane în memorie cum tactilul suferă laolaltă cu memoriile cele mai înfundate în scoarța cerebrală
Orchestra din craniu amuțește uneori
Antract
Semiton între percepție și înțepătură
Chimia își pierde forma și se disipă până la imediatul contact cu aerul
Pierd o parte din control
Unde unde unde
Părțile mele fizice capătă nume unic identificabil braț gât stern – leșul ăsta sunt eu?
Captiv – 1.82 m carne pe o schelă
Oamenii privesc prin orificii
În mine un zoo de organe pe cale de dispariție
Pompează și huruie până la dispariție
Ghidaj: urmați țesătura de artere pentru un circuit turistic complet
O mână de nicăieri
Căldură externă căldură internă căldură neurală
Înfierare
Anestezie
Nothing is as healing as the human touch
