28 mai , 2013

CONCURS BOOKFEST

Vă povesteam săptămâna trecută despre Bookfest 2013 și despre planul creativ de acțiune al revistelor independente. Vă reamintim că Salonul Internațional de Carte are loc de miercuri până duminică, în pavilioanele C1-C5, la Romexpo. Între timp a fost publicat și programul complet al evenimentelor.

Așaaa, să vorbim despre concurs. Avem de dat câte un exemplar din următoarele titluri, patru dintre ele au fost și în Maraton:

Termen limită: miercuri, 29 mai, 22:00.

De unde se ridică premiile: de la standul revistelor independente, Bookfest, pavilionul C3.

Tema de concurs

Scrieți o scurtă povestire într-un comentariu la acest articol, care să aibă fix titlul romanului pe care vi-l doriți.

Spor și inspirațiune!

Comentarii facebook:

14 comments
  • Corina spune:

    Poveste pentru timpul prezent.
    Mi-e a tine. Cu nuante de negura si argint verde. Se rascoleste in mine calmul princiar. Arunc pe mine mantia unei nuditati incomplete si ajung in noaptea albastra care creste in mine mitologia. S-a revoltat istoria coloanelor de marmura si urla culmi mai inalte, poate acoperite de cenusa. Parca riscurile au disparut si sa vreau este suficient. Zgarie materia framantata de o Afrodita necunoscuta si este cel mai lipsit de mine moment. Linistitor. De s-ar naste munti de sare in plamanii mei si tot nu as regreta acest moment in care pot sa respir. Insusi corpul meu, care a devenit al meu mai mult ca niciodata, sopteste ca este multumit. Isi permite pentru ca se rasfata in lumina asta vibranta, galbena, orbitoare, cuvantatoare. Isi vorbesc dulci nimicuri, ca de la corp, preafericit sclav fara scapare, si lumina invincibila. Supus zeului niciodata cazut accepta cu mandrie dintii care calca pe moale. Lasa urme intunecate dintii divini, fermecate ca fericirea.

  • alex spune:

    Orasul bantuit
    Traiesc intr-un oras unde oamenii au impresia mereu ca sunt urmariti, aud mereu voci, vad oameni imaginari, au impresia ca sunt bantuiti. Odata am vazut pe un pod un barbat vorbind cu iubita sa(imaginara), vorbea despre cati copii o sa faca, cum a fost la nunta.
    P.S. Daca o sa castig as avea rugamintea, daca se poate, sa imi trimiteti cartea prin posta deoarec nu pot ajunge la Bookfest(desi as vrea sa ajung), pentru ca nu sunt din Bucuresti, dupa cum v-am spus sunt dintr-un oras bantuit:))

  • Mihai T. spune:

    1001 de zile sau Noua Seherezada
    Destinul uman ma face sa ma gandesc din ce in ce la o alta lume, o lume la care nu ma pot raporta si nu stiu de ce. De fiecare data cand ma gandesc la acest lucru simt cum cresc in mine sertare de deznadejde, lipsa de speranta. Incet, incet alung lumea la care ma gandesc si revin la lumea in care ma aflu, dar nu ma pot identifica deloc cu lumea asta nebuna. Soarele, Cerul, Stelele, Luna-este lumea la care ma gandesc, o lume de sus. Stau si acum si ma intreb daca intr-o zi ma voi transforma ca in lumea de sus. Este o lume pe care nu o inteleg atat de bine desi ma raportez la ea. Destinul uman este singurul mister din jurul meu, un mister pe care il incerc sa-l descopar in fiecare zi sau poate nu.

  • Vick Niculae spune:

    Extrem de tare și incredibil de aproape
    Sa crezi ca e aproape in intunericul asta si sa iti imaginezi ca bataile inimii se pot auzi la fel ca atunci cand era lumina si sunetul lor nu era la fel de defect ca cel de acum, ar fi iluzoriu. Acum totul e defect. Un negru care daca il iei la puricat se vede ca a fost alb, un negru care acum e vopsit si nimic nu reuseste sa il innegreasca complet. Si inima… Mereu si-a imaginat ca o sa fie la fel ca atunci cand era colorat. Acum e doar un zumzet si un parait de fiecare data cand bate. Un zumzet care ii sparge timpanele cu fiecare bataie si care parca o fisureaza cu fiecare contractie. Si se aude tare si nu stie unde e; si vrea sa iasa, si vrea culoare dar nu e pregatit pentru ea. Si zace si aseapta.

  • Mihaela.D spune:

    Extrem de tare și incredibil de aproape

    O randunica cu aripile grabite alearga printre crengile copacilor, doua maini aspre si doua de copil, incearca sa adune cantecul intr-un desen colorat pe hartie… In tacerea de vara calda, doi ochi curiosi si mirati intreaba “Tataie, de ce randunica noastra, nu zboara? “ … “Zboara! Tataie! Zboara! Vorbeste cu ea si va zbura! Orice pasare zboara! “ . O dorinta arzatoare se infiripa in glasul de copil care incearca cu disperare sa trimita desenul cat mai sus spre pasarea adevarata, vorbindu-i neincetat. Dupa cateva strigari apasate , o lacrima calda vorbeste despre dezamagire… manutele se agata de hartie “Nu zboara! “ . Mainile aspre si calme apuca manutele agitate si modeleaza incent o noua forma pe hartie…. Intr-o clipa , randunica se transforma incet … pana cand un avion strasnic ii ia locul . Bunicul prinde desenul si il arunca in zare… imediat un vant venit de departe poarta randunica intr-un zbor atat de mult asteptat. “Tataie, ai avut dreptate, si randunica noastra zboara!”
    Vantul se stinge, pleaca si vine….alte randunici isi cauta un cuib nou….. doi ochi maturi urmaresc atent fiecare miscare intr-un timp care parca s-a oprit in loc, intr-o clipa gandul zboara departe la acea bucata de hartie aspra care candva a prins viata…. Amintiri! Amintiri care se departeaza in timp extrem de tare…… si incredibil de aproape, raman totusi, aprinse ca niste torte eterne intr-un suflet de copil mare…..

  • Andrei Kalman spune:

    Zile birmaneze
    Trânti receptorul în furcă și îngână o înjurătură grosolană. Pe fața înroșită sub impulsul excesului de sânge care îi invadase capul, prevestind parcă o explozie, i se rostogoleau acum broboane aprige de sudoare. Avea nevoie de o țigară. Cuvintele editorului îi răsunau încă surd în ureche, precum o dojană biblică. Se duse la fereastră. Fumul țigării îi inundă rapid plămânii, temperându-i pulsiunile sangvine. Avu un ușor sentiment de levitație, privind spre Yangonul care se profila până în depărtare, revendicat treptat de paloarea sângerie a amurgului. Orașul zumzăia încă de lume, de negustori ambulanți, de artiști stradali și turiști în căutare de senzații. Se auzeau difuz sunetele minaveturilor, iar aromele mâncărurilor orientale promiteau desfătări sublime. ”Orașul e un organism ciudat”, își spuse și stinse țigarea cu o mișcare scurtă și sigură. Se așeză pe un scaun, încercând să-și adune gândurile. Se simțea scârbit de oameni, de ipocrizia lor, de camera asta îmbâcsită de hotel. Avea nevoie de o alinare, de o noapte pierdută, din acelea pe care vrei să uiți în adâncurile conștiinței. Trebuia să iasă și asta cât mai repede. Romanul avea să-l termine mai târziu, spre dimineață, când avea mereu mai multă inspirație. Acum nu simțea decât o dorință neînțeleasă de rătăcire în oraș și în minte.

  • Emanuel spune:

    Orasul bantuit
    E seara de iarna, stau in pat citind o carte. Peste cateva minute suna telefonul si ridic receptorul sa aflu cine suna asa de tarziu si de ce. O prietena im spune ca a observat pe marginea strazii, in apropierea casei sale o silueta pe care mi-a descris-o amanuntit. Am ramas uimit de cum vorbea, incat mi se parea ca imi vorbea un profesor la scoala. Am intrebat-o daca a mai avut asemenea intamplari in viata ei si mi-a spus un nu sincer. Cred si acum ca am stat de vorba cu o fantoma din orasul bantuit.

  • Madalina spune:

    Extrem de tare și incredibil de aproape

    Se întorcea acasă după o zi lungă de muncă. Era trecut de 9 seara și se grăbea, sperând că poate încă nu au adormit copii și poate, în sfârșit, să-i sărute înainte de culcare. Mai era puțin, o dată la stânga, apoi dreapta, din nou stânga și drept până la casa cu ușă albastră, când s-a întâmplat. Tot ce își amintește este claxonul și scrâșnitul roților, tare, mult prea tare, și lumina farurilor, mult prea strălucitoare.
    Deschide ochii, se uită în jur și întâlnește numai priviri îngrijorate. Se ridică încet, asigurându-i pe cei care au venit ghidați de sunetul impactului că totul este bine și că nu au motive de îngrijorare. La fel de încet își continuă drumul spre casă, stânga, apoi dreapta, și iar stânga. Începând de mâine nu va mai sta peste program și va avea suficient timp să-și sărute copii.

  • Roxana spune:

    1001 de zile sau Noua Șeherezadă

    „Ca o testoasa in spatiu”, ingana Miriam si zambi. Daca s-ar fi gandit mai demult ca isi poate inghesui intreaga viata in cabina unei Compass 5, ar fi fost la capatul galaxiei pana acum. Poate chiar la marginea Universului. Dar nu, nu avea rost sa se amageasca. Chiar daca s-ar fi nascut la bordul navei, in cei 79 de ani ai sai nu ar fi ajuns nici la cea mai apropiata galaxie. Da… daca statea sa se gandeasca, nici nu era atat de in varsta. Ce insemnau 79 de ani in spatiu, unde distantele se masoara in milioane de ani lumina?

    Un oftat prelung. Cu un pufait si un huruit de lanturi si piese metalice puse in miscare scaunul in care statea se apropie de bord. De sub o invalmaseala de cabluri ruginite si leduri ce semnalizau ca totul, pentru moment, functiona mai mult sau mai putin bine trase o carte. Coperta avea pete mari de vaselina: „1001 de destinatii de vizitat intr-o viata”. Miriam intoarse paginile fragile.

    – Zada, ce stii despre Europa? se adresa navei.

    Fara a se gandi cate dintre destinatiile de pe lista avea sa viziteze, asculta cum interfata lui Compass 5, Sheherezada, dupa cum ii placea lui Miriam sa-i spuna, prinse viata. Luminile de bord palira, iar imaginea de la pagina 47 aparu marita pe ecran. O voce uniforma rasuna in cabina: „Luna poarta denumirea Europei, regina a Cretei si nobila feniciana care a fost curtata de Zeus…”

  • Ethel Wise spune:

    In orasul bantuit traiesc toate temerile cu care am luptat si pe care le-am infrant. Sub stresini roiesc albine uriase, iar in rau stau la panda tentaculele monstrilor tacuti. In intuneric vegheaza pasari ce-mi pot scoate inima intr-o clipita, iar din unele musuroaie vin soli ai lumii de dincolo. In aer planeaza frica mea de singuratate si cea de inaltime; orice ezitare in lumea reala rasuna in megafoanele orasului, trezind la viata stafiile temerilor mele.

  • Mulțumim tuturor pentru participare, nu-i așa că v-a făcut plăcere? Vă invităm în seara asta la o discuție despre scrierea creativă cu Florin Iaru și Marius Chivu, de la 17:00, în pavilionul C3, la Bookfest, la standul revistelor independente.
    Ethel Wise – ne-a plăcut povestirea ta, dar nu a intrat în concurs pentru că ai postat după 22:00. data viitoare :)
    Câștigători:
    Zile birmaneze – Andrei Kalman
    Poveste despre timpul prezent – Corina
    Orașul bântuit – Emanuel
    Extrem de tare și incredibil de aproape – Mihaela D
    1001 de zile sau Noua Șeherezadă – Roxana
    Veți primi un mail cu detalii despre ridicarea premiilor.

Dă-i un răspuns lui Andrei Kalman Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *