Povestire scrisă de Dana Sugu, apreciată de Diana Geacăr la concursul trimestrial de povestiri – „Dialoguri bune, care dezvoltă personajele. Frumoasă și imaginea cu felinarul din final. Interesant cum se leagă de titlu și cum îl înarcă. Dar textul s-a dezumflat brusc, mai avea nevoie de o etapă, cum ar fi rezolvarea conflictului.”
De aproape doi ani, Andrei și Diana împărțeau un apartament mic, într-un bloc de la marginea orașului. La început, serile lor erau pline de veselie și planuri. Acum, abia dacă mai schimbau câteva cuvinte. Ea venea târziu de la agenție, el pleca devreme la depozitul de mobilă, unde făcea ture de noapte. Când se vedeau, vorbeau doar despre facturi, cumpărături și lucruri de rezolvat.
— Nu mai e bine.
— Ce nu mai e bine? a întrebat Sorin, care venise la o bere.
— Diana, noi. Parcă nu mă mai simte.
— Așa ziceți toți, a murmurat Sorin.
— Nu mai știu când m-a privit ultima oară, așa, direct. Să ne uităm unul la altul.
Sorin a băut din bere.
— Tu ai turele alea nenorocite de noapte. Ea trage ca nebuna la munca ei. Normal că nu mai e ca la început.
— Da, dar parcă e altceva. Nu pot explica.
— Te gândești că…?
— Nu. Nu cred. Nu știu.
Andrei s-a ridicat și a luat farfuria goală de pe masă în care fuseseră alune. Sorin îl urmărea. În felul lui, îi era prieten, din aceia care cred că adevărul iese la iveală, chiar dacă uneori trebuie forțat să o facă.
— Dacă vrei, o verific eu, a spus dintr-o dată.
— Ce?
— Mă programez la o vizionare. Mă dau interesat de ea.
— Sorin, în ce lume trăiești? Cum să faci asta?
— În lumea reală. Oamenii mint și înșală. Mai ales când sunt obosiți și nu mai știu ce vor.
— Nu.
— Cum vrei, frate. Dar dacă n-ai dreptate și ea e ok, scapi de paranoia asta. Altfel, te mănâncă.
Andrei i-a întors spatele și a început să spele farfuria.
A doua zi, Sorin a sunat la agenție. A programat o vizionare pentru un apartament cu două camere. A spus că se numește „Sorin Cornescu”, dar vocea o făcuse altfel, mai joasă.
Diana l-a întâmpinat la ora stabilită. Avea cearcăne și părea obosită. Nu i-a zâmbit, dar l-a privit lung.
— Bună ziua, Sorin. Nu ți-am recunoscut vocea la telefon.
— N-ai uitat-o, totuși.
Diana s-a întors spre lift.
— Apartamentul este la etajul trei, hai să urcăm, zise ea.
Au intrat. Apartamentul era gol, mirosind a vopsea. Sorin și-a băgat mâinile în buzunare și a privit-o scurt.
— Dacă dorești, începem cu camera mare, zise Diana.
— Sigur. Pari cam obosită.
— Da, e o perioadă plină de vizionări.
— Îmi place cum vorbești.
— Mulțumesc, a spus ea, fără să se uite la el.
Sorin a făcut doi pași spre ea. Nimic agresiv. Doar un pas în plus față de limita confortului ei.
— Ești o femeie foarte frumoasă.
— Hai să rămânem la apartament, te rog.
— Te pot invita la o cafea după?
— Nu.
— Poate altă dată.
— Nu există altă dată.
Sorin a privit-o. Nu era flirt în ochii ei. Era doar oboseală. Și un fel de distanțare calmă, fără dramatism.
— Tu și Andrei sunteți bine?
— De ce mă întrebi asta? a zis ridicând o sprânceană în timp ce-l privea în ochi.
El a oftat.
— Nu sunt aici pentru apartament.
— Atunci de ce ai venit?
— Pentru că prietenul meu… e un prost. Și se teme că-l minți sau că-l înșeli.
Diana și-a lipit spatele de perete, ca și cum n-ar mai fi avut energie să stea în picioare.
— Dacă voia să știe ceva, putea să mă întrebe pe mine.
— Așa i-am spus și eu.
— Ai făcut ceva foarte urât.
— Știu.
N-au mai zis nimic.
— Mai ai întrebări?
— Nu. Îmi pare rău.
El a ieșit primul din apartament. Ea a ieșit după câteva minute.
Seara, Sorin a venit la Andrei.
S-a așezat în fața lui.
— E curată, a spus. Mai mult decât noi doi la un loc.
— Ce vrei să spui, ai testat-o?
— Da.
— Și?
— Și m-a pus la locul meu. N-a clipit. N-a vrut nimic. Doar să fie lăsată în pace.
— S-a supărat?
— Nu. Mai rău. Părea dezamăgită și dezgustată.
Andrei și-a strâns brațele în jurul pieptului.
— De ce ai făcut-o?
Pentru că ai cerut-o.
— Nu ți-am cerut asta.
— Nu. Când ți-am propus, ai tăcut. M-a făcut să cred că asta vrei.
Andrei s-a ridicat, a mers până la geam și a tras draperia într-o parte. Lumina felinarului cădea oblic pe perete, făcând camera să pară și mai rece.
Diana a intrat în casă fără să spună nimic. L-a privit scurt pe Andrei, apoi pe Sorin. Intrând în dormitor, a închis ușa.
Andrei nu s-a dus după ea. Nu știa ce ar fi putut să-i spună.
Sorin s-a ridicat încet.
— Nu ți-am spus adevărul ca să te simți mai bine, a zis. Ți l-am spus ca să nu o pierzi. Ai grijă. Ea încă mai crede în voi. Tu?
A plecat.
Andrei a rămas în living. Lumina felinarului cădea peste el, împărțindu-i trupul în două. O parte din el voia să intre în dormitor în timp ce cealaltă știa că nu are dreptul.
