Poem scris de Claudia Ciobanu, la Atelierul Mornin’ Poets #83 cu Ovidiu Baron, din 28 ianuarie 2024, la tema dorința/ nevoia/ motivația de a scrie.
funcționează simplu, lasă-mă să-ți explic, așează-te
leagă-te singur la ochi și ascultă-mi vocea
prin lycra se văd umbrele aștepți să prindă viață ceva
când începi să simți uiți de tine uiți că ești făcut din carne
te arunci dacă ai noroc te prinzi cu două degete de margine
în timp ce te legeni deasupra mea îți amintești cum te-au mușcat
nu trișezi nici o privire pe sub legătură ți-o strângi mai tare
dacă poți suporta mâinile de la care aștepți un fel de salvare
dar nu știi s-o numești așa și nici nu ți-o dorești în sinea ta
mâinile te înșfacă și pierzi prezentul pășești pe spatele cuiva
o coloană vertebrală pe orizontală la început sari de pe o vertebră pe alta
fluierând o zi însorită miros de lapte cald și îmbrățișare
de dragul contrastului și-al nodului care ți se coace în gât
căci altfel n-ai nimic de spus coloana se întoarce pe verticală
brusc să n-ai timp să tragi aer în piept totul se întâmplă în lipsă
te agăți de vertebre și gândurile te lovesc în omoplați
te desprinzi vertebră cu vertebră și fix în momentul în care
mai ai puțin și înnebunești te dezmeticești și te dezlegi
iei o foaie de hârtie și scrii despre coloane și-ți dorești ca una să te ducă până la lumină
să merite frica, golul, zbuciumul
se face dimineață
te uiți în jurul tău un scaun gol
îți dai seama că a fost totul o iluzie
în următoarea noapte te repezi la scaun și te rogi să doară mai tare
o să-i spui plăcere o să-i spui inspirație o să-i spui oricum
numai nu monotonie
