1 februarie , 2024

PRACTICA IUBIRII

PRACTICA IUBIRII

Poem scris de Ioana Dragoș, la Atelierul Mornin’ Poets #83 cu Ovidiu Baron, din 28 ianuarie 2024, la tema dorința/ nevoia/ motivația de a scrie.

sunt pete de amintiri originare
prinse și desprinse de hârtie
alunecând înapoi spre ce a făcut posibil
scrisul. ascult Jenny Hval și îi citesc cărțile
pe nerăsuflate
pentru că mai cred într-un
counter-culture avant-gard fringe-art
mai cred că două cuvinte împreunate pot forma
o poezie
nu a la Rupi Kaur, nu a la Pinterest boards
ceva mai revoluționar, ceva mai abstract.

citesc Kathy Acker, sânge-albastru fermentat
fire de lână înfășurate în jurul degetului mic
povești care se împletesc și despletesc și
soldați care se contopesc în război
o urmăresc cum se sfâșie în bucăți, se taie prin artera
principală a inimii pentru a pătrunde adânc
în povestea din care lipsește arcul narativ
fragmente lipite și uitarea

Kathy, mi se pare genial că folosești texte canonice
pentru a ucide literatura universală, foi rupte din jurnal
foi rupte din poezie
ești sexy punk și mi-am tuns părul ieri ca tine

#ioana dragoș

Comentarii facebook:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *