Poem scris de Alexandra Podea, la Atelierul Mornin’ Poets #125, cu Cristina Bogdan, din 8 martie 2026, la tema obiectului & memoriei.
îmi plac inventarele
când mă gândesc la obiecte mă gândesc mai degrabă la ceva ce-mi încape în palme
la ceva care suportă posesia și mângâierea
până la a-i cunoaște forma completă
(poate mângâirea ta și mângâirea mea sunt doar o consolare a faptului că nu ne putem avea)
nu mă gândesc ca la un obiect la patul dublu cumpărat vara trecută și asamblat într-o după-amiază caldă pe care regretasem că nu o petrecusem în parc
nu mă gândesc nici la cărțile vândute unor samsari cu șase lei bucata înainte să mă mut în altă țară și la doliul pe care l-am resimțit.
după ce te muți de câteva ori devine greu să te gândești la obiectele adunate peste ani
când le vezi adunate în saci mai grei ca memoria și pe care nu ai cum și parcă nici n-ai vrea să le iei cu tine.
îmi plac camerele de hotel
îmi pare că sunt ca nouă
cui nu-i priește senzația unei șanse noi, sentimentul că poate să o ia de la început?
îmi place priveliștea de pe munte
care seamănă cu momentele de dinainte de somn
un orizont objectless
ca să adorm aleg o literă: „m” și mă străduiesc să enumăr toate țările care încep cu „m”
Maroc
Mauritius, m, m, m
mângâiere,
mașina ta de tuns.
m-am mutat de multe ori, acum știu pașii exacți, știu ce formă ia procesul împotriva însingurării
în cele din urmă o cameră foarte goală erodează și ea:
rafturi de la Ikea, un uscător de rufe, un aspirator, o comodă
umplută conștiincios cu pastile, instrumente de scris în toate culorile,
cabluri și un alături, șosetele, pe care țin neapărat să le am în sertar.
sunt la a patra bibliotecă Gersby
cumpărarea frigiderului și a televizorului nu mai e un eveniment
așa cum era când trăiam cu ai mei
da, e o luptă împotriva însingurării de parcă lacuna ar consta în lipsa unui obiect de care am nevoie:
un bol pentru uscat salată, o mașină de călcat, un coș pliabil de rufe
un lux care-mi provoacă uneori greață
nu așa se cheamă senzația care apare când vrei să umpli ceva care nu se lasă umplut?
lacuna nu e niciodată acolo
dar ceva tot lipsește
ea vine adesea sub forma unei nevoi
dar nevoile le-am acoperit
am pus o farfurie peste altă farfurie pentru mai târziu
am cumpărat un nou set de așternuturi albe
altădată vine ca o spaimă
când ne căutam speriați de chei
când îmi verific telefonul iar, dar n-am niciun răspuns
dar ceva tot lipsește.
Maroc
Mauritius
mângâierea
mașina ta de tuns
