Poem scris de Delia HŪGEL, la Atelierul Mornin’ Poets #125, cu Cristina Bogdan, din 8 martie 2026, la tema obiectului & memoriei.
În fiecare dimineață
cobor treptele cu un singur gând:
Ucide, ucide, ucide!
Ca un profesionist al crimei
îmi pun mănușile de cauciuc,
îmi prind părul în agrafe,
nu pot lăsa șuvițe răzlețe
să tulbure precizia și forța loviturii.
Clienții mei au așteptări mari de la mine.
Eu am așteptări mari de la mine.
Vrem terenul curat,
ne luăm spațiul vital înapoi,
destul am lăsat pegra să ne invadeze
cele mai delicate,
mai intime colțișoare.
Uneori o fac cu mâinile goale,
apuc cu grijă,
apucătura mea ar putea să semene cu o mângâiere,
nu vreau să frâng.
Vreau să smulg.
Clienții mei vor răul eliminat din rădăcină,
dar mâinile nu sunt întotdeauna de-ajuns.
Arma mă așteaptă cuminte,
curată, lucitoare.
Sunt un criminal pedant
închei fiecare zi spălând urmele
loviturilor.
Îi mângâi tăișul,
anticipez satisfacția.
Împreună am pus capăt vieții
infractorilor singuratici,
câte unui știr îndrăzneț,
câte unui ciulin rătăcit,
bandelor organizate de pir,
mohorul nu a fost un inamic dificil,
păpădiile, limba-oii în schimb
au pierit după lupte eroice.
Clienții mei recunoscători se răsfață în soare,
busuiocul, salvia, rozmarinul și cimbrul
au prins curaj.
A mai rămas un ultim dușman.
Perfid, persistent,
un cartel subteran de rădăcini,
o navă mamă a creaturilor invadatoare,
cu tentacule subțiri, gata să îmi sufoce clienții
la orice semn de slăbiciune.
Eu și arma mea suntem gata
pentru bătălia acestei zile.
Strigătul de luptă răsună peste grădină
Volbura, păzea că venim!
