Poem scris de Irina Anton la Atelierul Mornin’ Poets #134, cu Cătălina Bălan din 12 iulie 2026, la tema relației dintre poezie și salvare.
faza 1
muți cuvintele de colo-colo, încă te ascultă
transporți cu ele pasageri din punctul A în punctul B
le uiți la groapa de nisip.
Uneori sunt solide și stau în picioare,
alteori se fac țăndări când le vine ora de somn.
Trebuie doar să spui:
„să fie Nutella” cu mai multă convingere
și bătând din picior.
faza 2
ești o extensie ce nu se integrează,
țara făgăduinței tocmai te expulzează.
Cauți artă la minut, cuvinte la plic,
publicare precoce pentru satisfacție imediată
te faci auzit ca o folie cu bule
îți dai drumul în explozii frenetice
apoteoza e o bucată dezumflată de plastic
cu care îți aduci contribuția la reciclarea selectivă
urmând cuminte tradiția înainte să o părăsești pe ascuns
în containerul greșit.
faza 3
e arena în care îți încordezi mușchii,
încasezi knock-out după knock-out,
un colaj improbabil, un vision board efemer,
un black-out poem în care ai hașurat tot ce nu mai contează
familie fericire faimă
tu
faza 4
viața ta e un basm rusesc:
dacă o iei la stânga, te vei căi,
dacă o iei la dreapta, te vei căi.
Plămânii continuă să respire.
faza 5
crește în tine
aștepți să-ți vină sorocul
metașoarecii îți ronțăie certitudinile
înghiți compulsiv versuri pe pâine
și te frângi.
faza 6
nici măcar ratarea nu-ți aparține,
versul de acum este al urmașilor
urmașilor urmașilor tăi.
faza 7
într-o perpetuă erecție mentală
îți poți, în sfârșit, potoli foamea
pe care n-o mai simți de mult.
Bucuriile perisabile și-au trăit amiaza,
stoluri de țipete își fac cuib în tine,
te năpădești.
