11 iulie , 2012

SEARA LUI MOTANOV

Acum fix două săptămâni, pe-nserat, Motanov a avut o reuniune la nivel înalt cu cei mai curajoși dintre recruții săi de pe Facebook.

Pe terasa de la Bohemia, pe un fond de repetiții în surdină de la Conservator și de ciocolată de casă din partea gazdei, am petrecut o seară de improvizație… continuă!

Mai întâi ne-am făcut contopit în plăcuta ambianță, iar Motanov a fost tratat cu zacuscă.

În prima parte a serii, am două improvizat povestiri pe echipe, cu Andruk telecomandă – Ce-a pus mama-n ciorbă și Am un ciob în talpă. Apoi am făcut o povestire (La vânat de râme) pe roluri: Cătălin era piți, Vera savantă, Andruk reporter bâlbâit, Ermina preot, iar Cornel – un copil tâmpit.

 

În pauză ne-am antrenat poetic pe hârtie, apoi am făcut scenete cu replici din pălărie, scrise de Motanov și de participanți. Scenetele au avut loc într-o piață de cai, la un salon de tatuaje, în autobuz între o jună și o madamă care vrea să-i ia locul, în bucătărie, între un fluturaș și o gospodină și în pădure, între un braconier și un ecologist. Pe final, ne-am jucat de-a poveștile construite prin întrebări, unde s-a remarcat o domnișoară recrută care ne-a încuiat pe toți!

Marele regret a fost că n-am avut fotograf venit dinadins să facă poze, așa că și ele sunt improvizate! Data viitoare, vă fixăm în pixeli pe toți, promis.

Apropo de data viitoare, stați la pândă pentru că în săptămâna 23 – 29 iulie Motanov vă va fura o nouă seară, iar voi nu veți protesta :D Dacă nu puteți ajunge în Vama Veche la lansarea de pe 21 cu ocazia rev de pov #5, musai să veniți la șueta motănească!

Comentarii facebook:

2 comments

Dă-i un răspuns lui Seara lui Motanov II | Revista de Povestiri Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *