Poem scris de Alexandra Podea la Atelierul Mornin’ Poets #130, cu Sorin Despot, din 17 mai 2026, la tema poemului pentru refuz.
un tren trece pe ulița pe care am copilărit
îmi pun mâinile la urechi,
ies din șanț
trec prin vița de vie.
o ușă se deschide
și încă una
și încă una.
nu-mi amintesc cicatricea bunicului,
ci clanța verde, mâna lui întinsă peste masă
care-mi întinde un dumicat.
anotimpul ăsta a eșuat. mă trezesc doar ca să-mi notez visele.
dorm sau plâng.
un ceas pe care nu-l pot citi.
un examen cu cerințe neclare.
mâini care trădează când o evidență, când o îndoială.
silueta unui bărbat-metronom.
insecticidul bunicii:
o farfurie cu zeamă de pepene lăsată pe preșul din hol seara.
dimineața un gândac înecat.
pe gard o bucată de brânză pusă la scurs ca luna plină
în curte păstăi de fasole puse la soare.
un unchi beat.
o mână de zambile.
o farfurie și o masă pe sub care se trece.
lumânările de la vii stinse pentru a fi revândute.
un fiu de preot cu logan.
un câine turbat.
bunicul mă roagă să îi duc cafea când va muri,
nu flori, cum duce lumea.
mâna mea de copil care aruncă cu boabe de cafea
când ceilalți aruncă cu pământ.
un sfânt muribund.
o pasiență dată de o doamnă cu coc.
o carte întoarsă ca mașina cu care te-ai răsturnat.
o săritură.
un om de pe ambulanță care îți dă crucea lui de lemn de la gât.
o branulă.
un pariu.
un salt.
o respirație în oglinda iubitului meu.
un vis macru
ca o piruetă
în stația Patinoar
și sudoarea celor care iubesc în grabă.
o plată.
clipele în care trebuie să-ți ții respirația ca să vezi dacă celălalt are puls.
simulezi?
o greață
față de un poem despre supă.
nimic față de firele de păr lungi din patul lui la două zile după.
vina,
cel mai eficace non-stimulant.
și așteptarea
și așteptarea
de fiecare dată foarte aproape de sol
foarte aproape de prag.
prelungim
râcâim,
râcâim pe întuneric fundul unui vas deja crăpat.
încă un anotimp eșuat.
