Poem scris de Raluca Urse, la Atelierul Mornin’ Poets #103, cu Mina Decu, din 2 februarie 2025, la tema poeziei imigranților.
,,Fugi deochi dintre ochi și du-te-n pustiu
unde cocoșul nu cântă și câinele nu latră
și las-o pe fetița mea curată ca maica precistă lăsată”
vino acasă
îți simt pașii subțiri ca oasele de pește
pe care le scoți cu grijă pe margine
și pielea ta care acum miroase
a câmpuri lungi pe care nu cresc flori.
îți simt tălpile mici și albe
și mersul –
care uneori se închide brusc ca vântul
când începe ploaia.
vino acasă
eu nu știu multe
dar seara când m-apucă să-ți descânt
casc
și casc greu.
(doar ochiul de bărbat străin deoache așa)
vino acasă
satul n-a mai văzut zăpadă de doi ani
am zugrăvit si am ocolit pata
despre care spuneai că seamănă c-o pasăre.
(iarna trece lumina peste ea
la trei fără un sfert.)
tatai-tu
încă mută cârligul de pe sârmă în funcție de lună
-cum cereai tu-
să pară că e prinsă în el
să știi
că e un dascăl nou în sat
lumea vorbește că iși caută nevastă.
vino acasă.
eu nu știu multe,
dar când m-apucă seara să-ți descânt
casc
și casc greu.
(doar ochiul de bărbat străin deoache așa)
vino acasă
visez că plouă peste tine cu pupile
care se-nfig în pielea ta ca niște negi
iar tu nu plângi.
atunci
mă rog și mă rog mult
și nu numai lui dumnezeu,
ci și cuțitului care taie firul rușinii
și apelor care te spală
vino acasă.
eu nu știu multe,
dar când m-apucă seara să-ți descânt
casc
și casc greu.
(doar ochiul de bărbat străin deoache așa)
vino acasă.
căscatul mi se întinde ca o boală neîngrijită
să știi că
e un dascăl nou în sat
are mâini blânde
eu te-aștept
eu
casc.
