Poem scris de Gabriela Raț, la Atelierul Mornin’ Poets #124, cu Olga Ștefan, din 15 februarie 2026, la tema poemului în registru grav/solemn.
Și va veni potopul cel mare și va înghiți
toate lighioanele pământului,
de la păsările cerului la mieii nevinovați în așteptarea sacrificiului
și odată cu aceștia, pe fiii și fiicele lui Dumnezeu.
Ascultă-mă când îți strig numele și îndură-te, Noe,
de mame și tați, de pruncii născuți și nenăscuți,
de iubiții în așternuturi, de precupețele cu pielea mirosind a nucșoară și anason,
de regii lacomi și de cei înțelepți.
Îndură-te de negustorii vicleni, de marinarii fără corăbii,
de pescarii ghinioniști, de strămoșii unor minți luminate,
vieți ce stau să se curme înainte să înceapă.
Urcă-i pe toți în corbia ta ferecată cu smoală
și întoarce-ți privirea de la trufia Dumnezeului tău meschin,
căci după mulți ani de acum încolo,
el va încălca legământul făcut
și va mai abate un potop din ceruri,
care va înghiți
toate lighioanele pământului,
de la câinii Chihuahua la pisicile din piețele chinezești
și odată cu aceștia pe fiii și fiicele lui,
care au băut măcar o dată-n viață
o cola cu lămâie.
Ascultă-mă când îți strig numele și îndură-te, Noe,
de toate mamele surogat și de oița Dolly, de ovulele fertilizate in vitro,
de toți cei care au dat swipe right în seara asta, de vânzătoarele de la Sephora,
de Vladimir Putin și de secretarul general al NATO.
Îndură-te de Elon Musk, de supraviețuitorii de pe Costa Concordia,
de braconierii din Delta Dunării și de favoriții premiului Nobel
care încă așteaptă.
Urcă-i pe toți într-o rachetă SpaceX
și scapă-i, Noe, de ploaia radioactivă,
de mânia unui Dumnezeu
din ce în ce mai străveziu.
