Duminică, pe 15 martie, am sărbătorit la Muzeul Național al Țăranului Român 14 ani de când există revista noastră. Simina Diaconu, fondatoarea revistei, a ales povestirile care i-au plăcut cel mai mult dintre cele publicate în 2025 pe site, iar cei 8 autori au fost invitați să le citească pe scenă.
În ordinea din imaginea de mai sus, am avut de-a face cu Ruxandra Păduraru, Bogdan Macarie, Gia Codrescu, Laura Cosma, Andrada Clonțea, Iulia Biro, Roxana Maeva și Florentina Ionaș. Le mulțumim pentru participare, pe numele lor am pus link către povestirile pe care le-au citit, așa încât să le puteți citi și voi dacă nu ați ajuns la eveniment.
Mai multe poze avem în albumul de pe Facebook.
Îi mulțumim și Florentinei Ionescu, coordonatoarea atelierului Creative Writing Sundays, pentru că i-a prezentat pe toți scriitorii emergenți de anul acesta și pentru textul pe care l-a citit la începutul evenimentului, pe care îl împărtășim cu voi:
„Se spune că prima iubire nu se uită niciodată. N-am venit astăzi aici, în fața voastră, ca să vă vorbesc despre iubire. Ci despre evoluție, prietenie, duminici creative și covrigi de Buzău.
O să vă povestesc pe scurt despre acele duminici când unii dintre noi, prezenți aici în sală, ne îmbrăcăm cu hainele „bune”, hainele noastrede sărbătoare. Cândurcăm, înainte de ora 15.00, în mansarda de la Lente Arcului. Ne place să ne prindem în hora asta nebunească a feedbackului, a discuțiilor aprinse pe texte, a părerilor despre ce anume funcționează și ce nu în texte. Din două în două duminici, avem alături de noi un alt „duhovnic”. În fața lui nespunem păcatele scrisului, deși uneori este greu să le recunoaștem. Însă n-am venit astăzi în fața voastră să vorbesc despre mărturisirea păcatelor. Nici despre duhovnici care ne-aduc pe calea cea dreaptă a concordanței timpurilor verbale.
Azi vreau doar să împărtășesc cu voi un lucru simplu. Este o aniversare specială. Pentru mine, Revista de Povestiri nu doar că împlineșteluna asta 14 ani. Pentru mine, Revista mai adaugă niște ani… Cu mențiunea că ei se regăsesc și în buchetul vieții mele.
Pentru cei care nu mă cunosc, o să precizez că povestea mea la CWS a început acum 6 ani. În ziua de 13 martie 2020 am primit une-mail de la Simina Diaconu. Ea mă anunța că textul meu, „Fața nevăzută a femeii din Naipu”a fost ales de scriitorul Augustin Cupșa. El a jurizat la acel moment concursul trimestrial al Rev de Pov. Eram printre câștigători șiam primit drept premiu un loc la atelierul Creative Writing Sundays. Seria urma să înceapă în luna mai. Eram pe podium și nu-mi venea să cred că povestirea aia scrisă într-o seară, după niște notițe trecute în telefon, când iubitul meu ieșise la bere cu băieții, avea săfie prima ștafetă dintr-un șir lung de astfel de momente.
Uite așa, de la prima povestire publicată pe site-ul Revistei de Povestiri pe 13 martie 2020, drumul meu de scriitor (încă) emergent și drumul Club Revdepov s-au intersectat. Am fost recompensată cu un loc la atelierul CreativeWriting Sundays, la seria CWS cu numărul…26. Da, ați auzit bine.Seria 26. Ca să vă faceți o idee, în prezent se desfășoară seria 48.
Așa că n-am să uit niciodată primii mei antrenori de la duminicile creative – mutate brusc în mediul online – din cauza pandemiei de COVID-19. N-am să uit scânteia care a dat naștere dorinței mele de a mă înscrie în acele vremuri tulburi la activități menite să-mi antreneze mușchiul scrisului. O ocazie bună să scap de vocea din megafoane, din mașina de poliție care se plimba prin cartier și care spunea: „Nu ieșiți din case!”.
Ca să nu mă mai gândesc la pandemie, la virus, la știrile sumbre de la televizor, am decis să aleg calea scrisului. Așa că am optat și pentru alte activități – nu mă refer doar la CWS, ci și la alte ateliere marca Club Revdepov.
Eram o biată „boboacă” ce nu știa ce înseamnă„show, don’t tell”. Acum am un motiv de mândrie: pot zice că am fost colegă de serii cu mulțiscriitori contemporani despre care ați auzit, cu siguranță. Sper că i-ați citit, că le-ați cumpărat cărțile, că ați luat autograf de la ei și de la ele: Horea Sibișteanu, Alina Cobzac, Allex Trușcă, Remus Boldea, Ramona Boldizsar, Ilinca Mănescu, Lavinica Mitu, iar recent intrat pe listă: Codruț Baciu.
Partea cea mai frumoasă, trecând cu vederea sensibilitățile mele de boboacăce-și imagina că textele ei sunt cele mai bune și că ar trebui alese de invitați, este faptul că cei șase ani care se împlinesc în luna mai au însemnat prietenii cu oameni dragi. Colegi care mi-au dat feedback onest pe textele mele. M-au încurajat să scriu. M-au corectat. M-au ajutat să merg mai departe. Unul dintre ei chiar mi-a editat un text (și aici mă refer la Valentin Antonescu): Nicoleta Balaciu, Veronica Stănică, Laura Cosma, Ruxandra Bancu, Andreea Ferigeanu, Florentin Cristian, Gelu Blanariu, Bogdan Perțache, Mihaela Buruiană, Laura Cimbrică, dr. Cătălina Panaitescu, Laura Stanciu și alții.
Pentru mine Rev de Pov a însemnat daruri care s-au concretizat în diverse moduri în toți acești ani. A însemnat ajutoare (supranaturale). Oameni care mi-au ieșit în cale atunci când nu m-așteptam și care m-au ghidat în lumea necunoscută a scrierii creatoare. Sau creative. Depinde cum vreți să-i spuneți. Ateliere cu oameni deștepți și talentați drept colegi. Antrenori de nota o mie. Curajul de a scrie despre insulină, echimoze, ace, spital și diabet – atunci când nu eram pregătită să accept boala. Colegi înțelegători, precum Andrei Zbîrnea. Numai el știe de câte ori l-am bombardat cu întrebări pe WhatsApp pentru a afla starea vremii din mansarda de la Lente Arcului – fie iarnă, fie vară.
Iarna nu-i ca vara, zicea un „înțelept”. Nici Sundaysul de azi nu-i la fel ca Sundaysul de ieri. Însă vă spun cu mâna pe inimă că cel mai frumos dar a venit odată cu preluarea ștafetei și a responsabilităților de la Veronica Stănică, fosta șefă a clasei de la CWS. Unii dintre voi ați cunoscut-o, ați fost colegi cu ea, iar astăzi sunt sigură că aveți cartea ei în bibliotecă.
De la Vero am învățat Teoria lucrului bine făcut în tot ce înseamnă această muncă complexă de coordonare a atelierelor CWS; cum să comunic clar regulile „jocului”; și cum să le ofer cursanților toate informațiile de care au nevoie. Vero, recunosc cu mâna pe inimă că mi-e dor de covrigii aduși de tine pe vremea când ne desfășuram atelierele duminicale la Alambik. Îi mâncam cu atâta poftă, deși glicemia mea era mare!
Așa că n-o să mai lungesc mult acest discurs. N-aș vrea să devin „cringe”pe final. Mai ales căe momentul să-i ascultați pe colegii mei, scriitori emergenți. Să-i aplaudați după ce-și vor citi prozele publicate în anul 2025 pe site-ul Revistei de Povestiri. Merită să-și facă vocile auzite.
Nu în ultimul rând, mulțumesc, Simina, pentru că ai avut încredere în mine. Și pentru că datorită ție am ajuns să fac parte din povestea CWS în acești șase ani.”
