Eram odată în tren, mergeam în vizită la bunici. Și-atunci a început să tune. Noroc c-aveam ghinde la mine. Și-am uitat o poezie într-a III-a. Dar da. Pinguinii au început să se retragă!
autor: Ioana Slaniceanu
N-o să vă vină să credeţi ce-am păţit aseară. Eram cu… Da’ oare cât o fi ceasul? Mă rog, revenind la faza incredibilă de aseară: mergeam spre… Hai că scurtez povestea, mi-e să nu întârzii, că trebuie să ajung la 3 fix. Deci, aseară tocmai ce mă pregăteam să… Chiar e târziu, vă povestesc altădată,…
autor: Oana Setupwizard
Mihai venea cam o dată pe lună. Deci uşa era mereu deschisă pentru el. Şi atunci când veneam o găseam deschisă, pentru că era mereu deschisă pentru mine. Şi cum altfel decât aşa, din moment ce locuiam singur acolo? Dar o închideam mereu după mine. Deci Mihai eram singurul care intra sau ieşea pe uşa…
autor: Christine Marmeladovna
Da’, ce, m-am tâmpit? Curat plagiatură, ziseră pisicile leşinate motanului mauve. Abonamentul dumneavoastră a expirat, răspunse el. Nu mai desenaţi motănei, bufnicioare şi floricele. Sunt serios aicişa pe Feisbuc. Prefer felinele maidaneze, dar cu sânge albastru în cerul gurii negre. Ai şi tu un pic de talent, dar doar tu vezi asta monstruos.
autor: Violette Vornicel-Guthmann
A fost odată ca-n poveşti, a fost ca niciodată, o poveste fără cap, o poveste lată… Făcăleţ o întinse, făcăleţ o prinse, dar povestea nu stătea, chiar la vorbe-ncinse…
autor: Cornel Bişa
Iubirea mea vegetariană, eşti furculiţa care îmi înţeapă chifteaua dezvoltării personale. E ultima chiftea din farfuria speranţelor mele. Tu iei chifteaua, eu spăl farfuria. Morcovul meu drag, tu molfăie chifteaua, dar lasă-mă să te ronţăi.
antrenament Motanov
O scurtă povestire într-un comentariu pornind de la ipoteza că, într-o noapte, statuile au coborât de pe socluri și au început să se plimbe prin oraș.
autor: Adriana Mihai
Mergând prin oraş, şi-au dat seama că, deşi stau acolo de atâta timp, nu îl cunosc câtuşi de puţin. Fiecare statuie a umblat hai-hui prin oraş în toiul nopţii, admirând, citind plăcuţe, făcând fotografii, până când s-au întâlnit toate şi și-au promis că îşi vor părăsi soclurile în fiecare noapte.
autor: Laura Ned
Şi apoi au updatat paginile de Facebook: „mers la Mc şi mâncat cheeseburger” „seară naşpa, care ieşi în oraş?” „mi-e sete, iar beau apă” „mi-a amorţit un picior, mai stau mult aşa?!”
autor: Cornel Bişa
Toate urmăresc hipnotic calea arătată de Icarus (Statuia Aviatorilor), care pluteşte deasupra Bucureştiului. Împăratul Traian, cu o impresionantă erecţie, abia poate să mai ţină lupoaica în braţe. Lupoaica romană, alergând, urlă spre lună. Bebeluşii Romulus şi Remus, mergând în patru labe, plâng de ţi se rupe inima… Icarus trece razant pe lângă bustul lui Caragiale…