Am anunțat pe 10 ianuarie concursul de povestiri care se va solda cu publicarea celor mai bune texte în ultimul număr al revistei, programat pentru aprilie. Prima etapă s-a încheiat pe 10 februarie, dintre cele aproape 90 de povestiri primite până atunci, am ales 16 pentru publicare și un câștigător al unui loc la atelierul…
MORCOV ȘI NELINIȘTIT
– poveste colaborativă tâmpită, genul SF. Valentin, pornind de la imaginea de mai jos – Morcov și Neliniștit „Ah, iubitule, vom naufragia din pământul fertil pe masa unor tineri îndrăgostiți, ne așteaptă o supă incredibil de bună, îmbrățișează-mă și hai să înotăm spre infinit!” (Cântarea Cântărilor, Biblia Legumelor) Morcovul era înnebunit după îmbrăţişările morcovei,…
INTERVIU CU CECILIA ȘTEFĂNESCU
Interviu realizat de Simina Diaconu. Pe Cecilia o puteți asculta duminica asta, de la 17:00, în Puzzle, la Creative Writing Sundays. Ca să nu mai zicem că, dacă nu i-ați citit cărțile, e momentul: Legături bolnăvicioase și Intrarea Soarelui. Ce prieteni scriitori ai (români) și ce puncte forte crezi că are fiecare? E OK dacă uiți…
CREATIVE WRITING SUNDAYS
Ieri, în Puzzle, l-am avut invitat la duminicile de scriere creativă pe Marius Chivu și ne-am gândit să vă arătăm și vouă ce s-a discutat, așa, de demo, nu ne facem un obicei, păstrăm secta live. Tema prezentării a fost importanța primei fraze. Apoi, din feedbackul pe povestirile participanților, am mai aflat multe lucruri utile despre scris….
INTERVIU CU MARIUS CHIVU
Interviu realizat de Simina Diaconu. Cum duminică îl avem prizonier pe Marius la Creative Writing Sundays și nu mai e mult până la o nouă ediție a atelierului de scriere creativă, ni s-a părut un moment bun să-l luăm la întrebări. Cum evaluezi tu literatura română din ultimii 20 de ani? E bogată, diversă, se…
ATELIER DE CALIGRAFIE
[Mai jos e anunțul primei ediții a atelierului de caligrafie. Între timp, am mutat atelierul pe Club Revdepov.] În portofoliul de antrenamente creative al Revistei de Povestiri intră de-acum un nou atelier. Caligrafia nu e treabă ușoară, după cum aveam să constatăm chiar noi la o ședință în avanpremieră în „redacție”. Profesorii sunt Georgian Constantin…
POVESTIRI PENTRU NUMĂRUL DE PRIMĂVARĂ
Începe concursul de povestiri! Le alegem pe cele mai bune și le publicăm în ultimul număr al Revistei de Povestiri, care va apărea la primăvară. Perioada concursului: 10 ianuarie – 10 martie 2014 Premii pentru cele mai bune povestiri: 1 loc la atelierul de scriere creativă „Rev de Pov”, coordonat de Florin Iaru și Marius…
SAVING MR BANKS
Pe 10 ianuarie se lansează în România filmul Saving Mr Banks, de la Disney, ocazie cu care mi s-a cerut să scot la control amintirile din copilările legate de filmele lui Walt Disney. Așa că să-nmoi madlena-n ceai și să vedem ce iese, #încăutareapoveștii. O senzație. Una de așteptare mirată, de anticipare luată pe sus…
SONDAJ 13/14
Mai știți ce sondaj lung am avut în ianuarie anul trecut? Ei bine, de data asta e foarte scurt! Deși poate nu ne mai iubiți la fel ca acum un an, noi sperăm să răspundeți cel puțin în număr la fel de mare. Dacă anul trecut am vrut să aflăm cine sunteți voi, ce vă…
OFERTA DE CRĂCIUN
Rafturile de la raionul Crăciun din buticul nostru online au fost umplute, așa că ne-am gândit să vă prezentăm organizat ce găsiți acolo. Majoritatea ofertelor sunt valabile doar până pe 25 decembrie, vă invităm să cumpărați ce vă place, merităm, suntem de treabă. Locuri la Creative Writing Sundays E un proiect nou și constă în întâlniri o dată…